Mâinile care adună căldura în inima caselor

 * în lumea modernă, unde tehnologia avansează într-un ritm amețitor, sunt meșteșuguri aproape uitate, păstrate în viață de mâini dibace și inimi pline de pasiune * unul dintre acestea este sobăritul, cu rol esențial în trecut, acum aproape pe cale de dispariție

În fiecare zi, tanti Maricica, o bătrână din cartirul Podeni, din Bârlad, deschide portița sobei și aprinde foctul. Asta nu înainte de a-și face o cruce largă și a-I mulțumi lui Dumnezeu pentru un nou răsărit. Trăieștesingură, nu a fost nici bărbat și nici copii, ci doar o meerie frumoasă, care i-a permis să își chivernisească o gospodărie chocetă altadată, acum desprinsă parcă dintr-o marte cu meșteșuguri uitate. „Te uiți cum aprind focul… Pentru mine este aproape un ritual. Așa am trăit o viață întreagă”, spune bătrâna, apoi cuprinde cu sufletul soba din camera de curat, cum îi spune ea livingului modern în care tronează soba făcută de nea Nicu, un sobar vestit și bătrân ca și meșteșugul pe care l-a slujit.

Soba, inima casei

„Soba este inima unei case”, începe nea Nicu povestea. „Nu doar că încălzește, dar adună familia, poveștile și amintirile”. În trecut, fiecare casă avea o sobă. Era locul unde se gătea, se povestea și se împărtășea căldura în serile geroase.

„Îngrijirea unei sobe e la fel ca îngrijirea unei grădini”, explică sobarul mai departe. „Trebuie curățată, reparată, iar lemnele de foc alese cu grijă”. Lemnul de foc, adunat din pădurea ce mărginea satul, era esențial fiindcă făcea flacăra vie și căldura blândă.

Pentru sobari, lemnul de foc nu este doar combustibil. Este un material cu care lucrează cu respect, cunoscând toate nuanțele și particularitățile lui. Alegerea lemnului potrivit, modul în care este tăiat și stivuit, toate sunt detalii esențiale în menținerea unei sobe eficiente și durabile. Construirea unei sobe este o artă. Fiecare piatră, fiecare bloc de teracotă este ales și așezat cu o precizie aproape chirurgicală. Sobarul își folosește cunoștințele și experiența pentru a crea nu doar un obiect funcțional, ci și unul estetic, care să completeze armonios interiorul unei case. Teracota este materialul de bază în construcția sobelor. Rezistentă la temperaturi înalte, dar și un excelent izolator, teracota este alegerea perfectă pentru construirea sobelor. Fiecare placă de teracotă îmbinată în sobă reprezintă un puzzle complex, gândit pentru eficiență maximă și dispersie uniformă a căldurii.

Munca meșterului nu se limitează la construirea sobelor, ci include și întreținerea, reparațiile și chiar educarea proprietarilor în privința utilizării corecte și eficiente. „Fiecare sobă e unică”, continuă nea Nicu. „Alegi lutul, formezi cărămizile, le așezi cu măiestrie”. Un desen complex de canale interioare permite fumului să circule, încălzind fiecare colț al casei. Cu toate astea, sobele au început să dispară. „Lumea s-a schimbat. Sobele au fost înlocuite de sisteme moderne de încălzire. Rapiditatea a învins tradiția”, suspină nea Nicu. Pentru el, meșteșugul a fost mai mult decât o profesie –  un mod de viață, o artă care țese împreună comunități și menține vie flacăra tradiției. Cu mâinile sale care au modelat lut și teracotă, nu a construit doar sobe, ci a legat comunități, a adunat oameni și păstrează vie o parte importantă din sufletul oamenilor.

Dispariția meseriei de sobar este un fenomen complex, influențat de modernizare și preferința pentru sisteme de încălzire mai noi. Totuși, pierderea acestei meserii înseamnă mai mult decât o simplă schimbare tehnologică; este pierderea unei părți din istoria și cultura noastră. Sobarul este mai mult decât un meșteșugar; este un gardian al unei tradiții vechi și un povestitor al istoriilor scrise în jurul focului. Rolul lor în comunități, deși subestimat, este esențial pentru păstrarea unei legături cu trecutul nostru. Meseria de sobar este o artă aproape uitată, dar cu o valoare inestimabilă.

Maura ANGHEL