Majorarea pensiilor, sub semnul întrebării

text 2 marius budai

Dimensiune font:

| 27-01-2022 13:30

 

Ministrul Muncii, botoșăneanul Marius Budăi, a anunțat că premierul Ciucă a agreat renegocierea plafonului de 9,4% din PIB pentru pensii agreat cu Comisia Europeană. Oficialul consideră că România este într-un non-sens în momentul de față pentru că a agreat cu Uniunea Europeană reducerea sărăciei, dar plafonează cheltuielile sociale la doar 9,4% din PIB. „Trebuie să explicăm Comisei Europene că sunt foarte multe elemente de context care nu au fost luate în calcul. Una dintre ele este rezolvarea inechităților din sistem. Aceasta se poate face doar cu o nouă lege, dar și cu un impact bugetar, care nu se poate încadra în cei 9,4%, a spus Marius Budăi. Un alt element de context sunt discrepanțele între anumite categorii de oameni, iar modificările trebuie să țină cont și de pandemie. Sunt elemente de context care nu au fost luate în calcul deloc la acest procent de 9,4%.

Citește și Serele didactice din Parcul Copou, o amintire frumoasă

 Dacă mai adăugăm că avem o strategie prin care reducem gradul de sărăcie și excluziune, este clar că nu se pot face fără un impact bugetar. Suntem într-un non-sens. Vorbim de reducerea sărăciei, dar ne punem noi singuri un prag  9,4% creștere maximă. Vom începe discuția în coaliție pentru renegocierea PNRR. Premierul este de acord cu aceste negocieri. Trebuie menționat că respectăm jaloanele PNRR, nu vrem să pune în pericol programul, dar trebuie să spunem Uniunii Europene că nu vrem ca românii să fie săraci. Până la mărirea de 40% a pensiilor trebuie să rezolvăm inechitățile din sistem, iar asta se face doar cu impact bugetar. Există un memorandum, aprobat în decembrie, s-a creat un comitet, iar reforma pensiilor speciale va fi pusă pe masa discuțiilor. Nu vreau să dau nimănui nicio speranță că de la anul vom majora pensii. Voi vorbi doar când vom avea date concrete”, a declarat Marius Budăi.

Nicolae DRUMEA

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Coadă la pește!
26/04/2024 15:32

* pretul pentru un kilogram de crap este de 30 de lei, in timp ce novacul, fitofagul si carasul se vand cu 15 lei pe kilogram La magazinele cu peste proaspăt si pescarii e forfotă mare. Iesenii vor peste pro ...

Pescării închise de autorități, în Iași
26/04/2024 15:27

Mizerie ascunsă sub ghiveci, gresie spartă si pătată de cateva zile…sunt doar cateva dintre problemele găsite de inspectorii de la Directia Sanitară Veterinară din Iasi veniti in control in pescă ...

CJ Iași sprijină financiar realizarea rețelelor de gaz în 52 de comune
26/04/2024 13:26

Consiliul Judetean a repartizat către primăriile din judet peste 20 de milioane de lei din fondul total pe care il are la dispozitie in urma aplicării cotei de 6% la impozitul pe venit estimat a fi incasat l ...

Sute de cupluri care aniversează „nunta de aur” vor fi premiate, la Iași
26/04/2024 09:50

650 de cupluri care sărbătoresc in acest an 50 de ani de la căsătorie vor fi premiate de către Primăria Municipiului Iasi in cadrul unei ceremonii speciale care va avea loc pe 12 mai, in Parcul Expozitiei ...

Biletele de călătorie CTP vor fi înlocuite cu carduri
26/04/2024 09:45

* in prima etapă vor fi tipărite aproximativ 50.000 de carduri electronice * acestea vor putea fi incărcate prin intermediul aplicatiei mobile a CTP Iasi, precum si de la automatele de bilete si punctele de ...

La Iași va funcționa un centru regional pentru tratarea infertilității
26/04/2024 09:06

* acesta va oferi servicii medicale si consiliere psihologică pentru cuplurile din toate judetele Moldovei, care pană acum nu au putut avea copii, urmand să fie deservit de cei mai buni specialisti in domeni ...

„Mama din spatele copilului cu autism”, experiment inedit desfășurat printre ieşeni
26/04/2024 09:00

* timp de 11 ore, echipa asociatiei „Zbor de fluturi”, impreună cu terapeuti, voluntari si colaboratori au invitat trecătorii să aibă parte de o experientă unică, mai exact să fie martori la ...

Investiții de 4,7 milioane de euro pentru modernizarea rețelei de gaze a Iașului
26/04/2024 07:59

În acest an, in judetul Iasi sunt planificate opt proiecte de investitii in distributia de gaze naturale, cu o valoare de circa 23 milioane de lei, respectiv 4,7 milioane de euro, lucrările vizand modern ...

Suferința unui copil de 6 anișori: de la un accident banal, la confruntarea cu un inamic necruțător
26/04/2024 07:45

Un accident banal a dezvăluit o boală cruntă pentru un copil de numai 3 anisori. Matias a căzut de pe scări in timp ce se juca impreună cu alti copii si s-a ales cu un ochi vanăt. Părintii s-au alarmat ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei