Marfă confiscată la Fălciu
Dimensiune font:
Poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţie de Frontieră Fălciu au descoperit pe timpul unor misiuni specifice mai multe bunuri de larg consum pentru care nu au putut fi prezentate documente de provenienţă.
Marţi, 11 noiembrie, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Fălciu/I.T.P.F. Iasi, pe timpul executării unor misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, au oprit, pe raza localităţilor de frontieră Murgeni şi Rânzeşti, trei autoutilitare conduse de cetăţenii români Emil R., Valentin T. şi Sorin P, care transportau diferite bunuri în vederea comercializării. Existând suspiciuni cu privire la actele de provenienţă a mărfurilor, persoanele şi mijloacele de transport au fost conduse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Fălciu pentru continuarea cercetărilor. În urma verificărilor specifice efectuate poliţiştii au constatat că pentru o parte din mărfuri, două din cele trei persoane nu aveau documente de provenienţă, iar una dintre societăţile comerciale reprezentată de una dintre persoane era radiată din Registrul Comerţului. Bunurile în valoare de 49.174 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar cei trei bărbaţi au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare totală de 15.000 lei.
Simona POP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau