Maşini împotmolite în cel mai nesigur cartier din ţară EXCLUSIV
Dimensiune font:
Străzile Emil Racoviţă şi Epaminonda Bucevschi, din cartierul Iţcani al municipiului Suceava, sunt o adevărată mlaştină * după topirea zăpezii, stratul de noroi a ajuns şi la 15 centimetri în unele locuri, spre disperarea riveranilor * oamenii îşi trimit copiii la şcoală încălţaţi cu cizme de cauciuc, iar şoferii riscă să rămână împotmoliţi * potrivit unei recente analize, Iţcani este cele mai nesigur cartier din ţară
O maşină de gunoi a rămas blocată ieri în noroi pe strada Emil Racoviţă, care se află în apropierea şcolii Gimnaziale „Grigore Ghica Voievod”. „Nu este prima maşină care rămâne blocată. Au mai fost şi altele, dar nu chiar atât de tare. Acum s-a dezgheţat pământul şi din acest motiv stratul de noroi este mai gros”, ne-a spus suceveanca Maria Simion. Un alt localnic ne-a spus că strada a fost pietruită, dar la începutul anului operatorul de gaz a înlocuit o conductă şi nu a mai adus terenul la starea iniţială. „A dispărut balastul şi acum totul este numai un noroi. Cât era de greu să pună o maşină de piatră? Copiii se duc la şcoală încălţaţi cu cizme de cauciuc . Uitaţi-vă câtă glodărie este aici!”, ne-a declarat Ioan Radu.
Probleme vechi, soluţii la primărie
Doar Primăria Suceava mai poate să rezolve problemele apărute pe cele două artere. Numai că soluţia nu este chiar atât de simplă. Pe strada Epaminonda Bucevschi s-a pus în mai multe rânduri pietriş, iar acum nivelul străzii a ajuns la nivelul gardurilor. Aşa se face că atunci când plouă sau când se topeşte zăpada apa se scurge în curţile oamenilor. „Drumul a ajuns la nivelul gardului şi tot noroiul îmi ajunge în curte. Trebuie să vină şi să cureţe şi apoi să pună asfalt”, ne-a spus Maria Simion. Contactat telefonic, viceprimarul Lucian Harşovschi ne-a declarat că va trimite o echipă la faţa locului. Măsurile vor putea fi luate abia după aprobarea bugetului local.
Iţcani, cel mai nesigur cartier din ţară
Din păcate, localnicii nu mai îndrăznesc să spere că problema lor va fi rezolvată. Ei acuză Primăria că neglijează cartierul situat la ieşire din oraş spre Rădăuţi. De altfel, percepţia sucevenilor din Iţcani asupra cartierul în care trăieasc se evidenţiază într-un studiu publicat de Ziarul Financiar. Studiul arată că Iţcani a fost votat cel mai nesigur cartier din ţară. Datele au fost contestate de administraţia locală, care acuză manipulare din interese economice. Pe de altă parte, în cadrul unui studiu realizat la comanda Primăriei Suceava în cadrul proiectului de elaborare a Strategiei Locale de Dezvoltare Durabilă, la capitolul siguranţa cetăţeanului, datele nu sunt foarte diferite. Astfel, zonele care sunt apreciate ca fiind mai curând proaste sunt cele din cartierele Iţcani (47,5% dintre respondenţi), Burdujeni oraş (24,8%) şi Burdujeni sat (11,4%). Totodată, două treimi dintre locuitorii din Iţcani afirmă că nu prea se simt în siguranţă atunci când merg noaptea prin cartier, 27,7% sunt de aceeaşi părere cu privire la Burdujeni oraş şi 5,7% cu privire la Burdujeni sat.
Oana ŞLEMCO
Potrivit unui studiu realizat la nivel naţional, Iţcani a fost votat cel mai nesigur cartier din ţară.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau