Mercenarii copiilor cu dizabilităţi

Un proiect legislativ făcut cu picioarele de către un grup de interese din Parlament şi din sfera ONG-urilor vine să desfiinţeze şcolile speciale şi să bage cu forţa copiii cu dizabilităţi în şcolile de masă * printre semnatarii acestei legi oarbe se află şi deputatul ieşean Daniel Oajdea * specialiştii din sistemul de învăţământ special ieşean se dezic de o astfel de iniţiativă, iar cotidianul „Evenimentul Regional al Modovei” se alătură demersului lor

O iniţiativă legislativă pornită în urma unui scandal în care a fost implicat copilul cu deficienţe al unei preşedinte de ONG vine să desfiinţeze şcolile speciale din România. Propunerea, catalogată de specialişti ca fiind una aberantă, a fost îmbrăţişată de fosta şefă a jocurilor de noroc, Liliana Mincă, şi semnată de un grup de 29 de parlamentari, majoritatea din PPDD, printre care şi deputatul ieşean Daniel Oajdea. „Este o lege hilară. Dacă noi am reuşi să ne angajăm în noile centre de abilităţi pe care acest grup doreşte să le facă, am fi verificaţi de personalul de la DGASPC (Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, n.r.). Nevăzătorii sunt nişte oameni care au o problemă numai de vedere, nu de intelect, de aceea ei nu au ce face într-un astfel de centru de abilităţi, pentru că acolo nu s-ar dezvolta decât nişte abilităţi de viaţă, lucru pe care îl facem şi noi, prin activităţile extraşcolare. Scopul nostru e să-i şcolarizăm şi să-i şi educăm pentru viaţă, nu numai să le dezvoltăm deprinderi de manualitate, de a recunoaşte nişte obiecte sau altceva”, a declarat Margareta Pristavu, director al Şcolii Speciale „Moldova” din Târgu Frumos. Practic, în condiţiile în care multe dintre persoanele cu dizabilităţi care absolvă o şcoală specială rămân în grija permanentă a familiei, deoarece sunt excluse de pe piaţa muncii din cauza lipsei unor accesibilităţi spre mediul public, un grup de interese doreşte să excludă aceste persoane şi din şcolile speciale. „Dacă am duce un nevăzător sau un copil cu o altă deficienţă într-o şcoală de masă, acolo, el ar fi marcat pe viaţă. Societatea românească nu este pregătită să accepte deficienţa sau deficientul ca pe o normalitate. E mai simplu să dotezi o şcoală specială şi să aduni în ea toţi copiii care au o problemă comună, decât să împarţi într-o şcoală de masă doi-trei deficienţi de vedere”, a completat directoarea. Pentru cei nevăzători, subiectul venit de la minister este transformat în subiect Braille, fapt ce necesită o oră de lucru cu specialişti în scris şi citit Braille sau în tehnică de informatică. În condiţiile în care o imprimantă Braille costă peste 10.000 de lei, iar o maşină de scris Braille ajunge la 5.000 de euro, directoarea şcolii se întreabă, retoric, cine se va ocupa de achiziţia acestor echipamente şi de învăţarea copilului nevăzător într-o şcoala de masă.
Cine vrea distrugerea copiilor cu dizabilităţi
Mirel Pristavu, liderul Sindicatului din Învăţământ „Spiru Haret”, titular al şcolii speciale „Moldova” din anul 1990, a încercat să expună această problemă în faţa deputatei Aurelia Cristea, lucru care a deranjat-o pe parlamentara de Iaşi Cristina Nechita, o susţinătoare a aberaţiei promovate de grupul de interese din partidul lui Dan Diaconescu. „Nici unul dintre semnatari nu este cadru didactic şi nici unul nu este în comisia de învăţământ. Eu înţeleg că ei sunt foarte entuziasmaţi de ce văd în străinătate, dar nu punem condiţia economică din Germania. Acest proiect de lege nu are nici o corespondenţă, nicăieri în lume. Este un proiect de lege care inventează o nouă pedagogie şi care, efectiv, ce mai rămâne din şcolile de învăţământ special, pur şi simplu sunt transferate sub directa coordonare a DGASPC, ceea ce îmbracă o nouă formă administrativă, dar nu educaţională”, a declarat Mirel Pristavu. În respectivul proiect de lege nu se spune nimic despre preluarea personalului din şcolile speciale. Mai mult, nici măcar nu se foloseşte termenul de profesor, ci se aduce vorbire de „persoanele care se vor ocupa de copiii cu dizabilităţi”. „Tot proiectul ăsta este făcut cu o răutate din care se desprind două lucruri – desfiinţarea învăţământului special la maxim, ce mai rămâne să fie cedat Protecţiei Copilului, iar fondurile, finanţarea şi supravegherea să fie făcută de ONG-uri. Totul pentru că această doamnă, Mădălina Turza, are un ONG şi un copil pe care a vrut să îl integreze în învăţământul de masă şi nu a fost primit, pentru că nu se poate ca un copil cu Down şi cu elemente de autism, cu un coeficient de inteligenţă scăzut, să fie dus într-o şcoală de masă. Nu ai specialişti acolo, iar tendinţa acestei legi este ca aceşti copii să se ducă masiv în clase de învăţământ de masă, unde să beneficieze de drepturi care sunt de 5-6 ori mai scumpe decât se întâmplă acum”, a argumentat Mirel Pristavu. Tot în această lege se spune că şcolarizarea copiilor cu dizabilităţi se va realiza în unităţi de învăţământ de masă, „şcoli incluzive”, ceea ce e unul şi acelaşi lucru, dar intervine şi cu alte noţiuni, precum „unităţi de educaţie non-formală” şi „şcoli de abilităţi”, forme pe care acest grup consideră că trebuie să le parcurgă un copil cu dizabilităţi. „Această lege este făcută în mod tendenţios şi, mai mult decât atât, e făcută de cineva care nu are noţiuni de educaţie sau de pedagogie. Cei de la DGASPC au spus că aşa îi izolăm, dacă le dăm şcoli speciale şi medii speciale în care să se dezvolte. Un copil cu deficienţe, băgat într-un grup de copii tipici, va fi întotdeauna ţinta bătăilor de joc”, a declarat la rândul său consilierul judeţean Mihaela Ivancia.

700.000
Acesta este numărul estimativ al persoanelor cu dizabilităţi din România

Învăţământul de masă, un handicap pentru copiii cu deficienţe
În Şcoala specială „Moldova” sunt 118 copii veniţi din toată regiunea. Dintre aceştia, 10% provin din centre de plasament pentru că nu au părinţi – fie aceştia nu mai trăiesc, fie sunt decăzuţi din drepturi. „Mai sunt părinţi care trăiesc şi nu vor să-i ia. Ne rugăm să îi ia măcar într-un weekend şi ne spun că nu vrea concubinul să-l primească acasă, dar cei mai mulţi au familii destrămate. Dacă ar fi să caut un procent de familii care se îngrijesc efectiv de ei, cred că ar fi până în 20%. În această situaţie, cine se va ocupa de ei în şcolile publice?”, a spus Margareta Pristavu, directoarea unităţii. O altă problemă este aceea că o parte dintre părinţi nu acceptă situaţia copilului şi vor să-l introducă în învăţământul de masă sau îşi ţin copiii nevăzători acasă, neşcoliţi. Aşa se face că în judeţul Iaşi sunt zeci de adulţi analfabeţi din rândul nevăzătorilor. „Cei mai mulţi, care vin din învăţământul de masă şi ale căror deficienţe de vedere au avansat, nu ştiu să scrie bine, nu mai au cunoştinţe şi noi trebuie să luptăm foarte mult să îi aducem la linia de normalitate a cunoştinţelor sau a creşterii stimei de sine. Integrarea are limite pe care le impune copilul prin sistemul său de percepţie, de sănătate, nu sistemul. În învăţământul de masă sunt colegi care râd de el, iar aici, fiind toţi la fel, există un puternic spirit de întrajutorare. Mulţi copii cu deficienţe, aflaţi în învăţământul de masă sunt blamaţi. Din chiori nu mai sunt scoşi, sunt ţinta ironiilor proaste şi astfel riscă să ajungă, din copii cu deficienţe, copii cu handicap”, a completat Margareta Pristavu. Nelu PĂUNESCU

Adevărul despre „Legea Turza”
„Legea Turza”, pornită de la un incident petrecut într-o şcoală de masă ce l-a avut ca protagonist pe copilul cu dizabilităţi al Mădălinei Turza, preşedintele Centrului European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi, şi semnată, ca iniţiativă legislativă, de deputatul PPDD Liliana Mincă, îşi propune „o regândire a sistemului de protecţie a copilului cu dizabilităţi orientată pe dezvoltarea serviciilor specializate”. „Noi facem orientările şcolare ale copiilor cu deficienţe, cu grad de handicap şi fără, prin Comisia Judeţeană de Resurse şi Asistenţă Educaţională. Doamna Turza, cea care a propus acest proiect de lege, având copilul cu probleme, nu a apelat la această comisie decât atunci când fetiţa avea 9 ani, pentru că până atunci a încercat să o integreze în şcoala de masă cu forţa şi, ca un război cu societatea, a încercat să bată în şcoala specială şi pe urmă în tot sistemul. În învăţământul de masă, copilul cu dizabilităţi dispare printre aceşti copii tipici, aşa cum îi definesc iniţiatorii acestei legi pe copiii normali”, crede Magdalena Pristavu. În opinia Brânduşei Ghiţă, specialist pe lucru cu copii cu deficienţe asociate, această lege este născută din frustrarea unui părinte care nu îşi acceptă copilul aşa cum este şi nu poate accepta faptul că acesta este diferit şi are alte nevoi. „Normalitatea e ceva vag. Vrea să-l facă tipic cu forţa şi să adapteze societatea la el. Încearcă să se facă un fel de Patul lui Procust, or nu se poate aşa ceva. Integrarea unui copil cu deficienţe în învăţământul de masă s-a încercat în multe ţări şi până la urmă acei copii au revenit în şcolile speciale. Este o diferenţă între deficienţă şi handicap, ultima fiind de fapt aspectul social al deficienţei. Copilul intră în şcoala de masă cu deficienţe şi iese de acolo handicapat. Asta e o diferenţă pe care o crează părinţii care nu acceptă că ai lor copii au deficienţe”, a spus Brânduşa Ghiţă. În România trăiesc aproximativ 700.000 de persoane cu dizabilităţi, dintre care 80. 000 sunt copii. Pentru cea mai mare parte dintre aceştia, contactul obigatoriu cu învăţământul de masă ar fi un handicap iremediabil.