Meteorologii anunţă Cod Galben
Dimensiune font:
Nici bine nu s-au terminat de evaluat pagubele de la ploaia torenţială din weekend că meteorologii vin cu alte veşti îngrijorătoare. Ei au prelungit atenţionarea Cod Galben de instabilitate atmosferică accentuată până în această seară şi a fost extinsă zona afectată la toată regiunea Moldovei. Se vor semnala averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de vânt ce vor lua şi aspect de vijelie şi grindină.
Citeşte şi Premieră
Servicii de mediere pentru deţinuţi
Cantităţile de apă vor depăşi local 25 de litri pe metru pătrat şi pe arii restrânse 60-70 de litri pe metru pătrat. Ulterior vremea va redeveni caldă şi chiar caniculară în majoritatea regiunilor ţării, instabilitatea atmosferică şi ploile urmând să se facă simţite între 1 şi 3 iulie şi după 7 iulie, potrivit estimării evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 27 iunie-10 iulie.
Veştile i-au alarmat pe băcăuani, care au mai avut de suferit de pe urma inundaţiilor în această vară, cele mai multe probleme fiind pe Valea Trotuşului. Şi la Comăneşti oamenii stau cu teama că ploile le vor readuce vechile probleme date de alunecările de teren, care au obligat în jur de 100 de oameni să-şi lase casele. Autorităţile s-au văzut puse la zid, în lipsa oricărui sprijin guvernamental.
Eva TRANDAFIR
Serviciul Regional de Prognoză a Vremii din Bacău a emis o atenţionare meteo Cod Galben de averse torenţiale valabilă pentru judeţele Suceava, Botoşani şi zona de munte a judeţelor Neamţ, Bacău şi Vrancea.
CITEŞTE ŞI ANUNŢURI DIN ZIARUL EVENIMENTUL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau