Mihai Chirica Prevenirea inundaţiilor şi salvarea arborilor din oraş, priorităţile Primăriei pentru zilele următoare

chirica  372672_o

Dimensiune font:

| 06-04-2023 18:35

În cadrul şedinţei operative a Comandamentului de iarnă de la nivelul Municipiului Iaşi, primarul Mihai Chirica a dispus societăţilor şi direcţiilor din subordine să continue programul de deszăpezire în ritm susţinut şi să acţioneze cu precădere în cartiere, odată cu ridicarea codului roşu de viscol şi ninsori.

În aceeaşi ordine de idei, edilul-şef a dispus întocmirea, în regim de urgenţă, a unui plan de măsuri de prevenire a inundaţiilor, topirea zăpezii căzute în cantitate mare în oraş putând crea probleme din acest punct de vedere.

„În acest sfârşit de săptămână sunt anunţate temperaturi care se situează în jurul a 10° grade Celsius, ceea ce va duce la topirea rapidă a cantităţilor mari de zăpadă care au căzut în aceste zile în oraş.


Prin urmare, riscul de inundaţii va creşte considerabil în această perioadă. De aceea am dispus colegilor din Comandamentul de iarnă să constituie echipe mixte de lucru pentru degajarea şi desfundarea în regim de urgenţă a tuturor gurilor de scurgere de tip geiger care sunt amplasate pe străzile din oraş, a canalelor şi a rigolelor.

Acestea trebuie să fie funcţionale în zilele următoare astfel încât să preia cantitatea mare de apă care va rezulta după topirea zăpezii”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Echipele vor începe degajarea scurgerilor dinspre zonele joase, cu precădere albia Bahluiului, pe toată zona de traversare a oraşului, spre zonele înalte. Se va avea în vedere în mod special zona Nicolina, bd. Primăverii, cartierul Manta Roşie, zona Tudor Vladimirescu, cartierul Mircea cel Bătrân. În aceeaşi ordine de idei, primarul Iaşului a mai dispus realizarea unui stoc de 1000 saci de nisip pentru a putea fi folosit în cazul în care situaţia o va impune.


În acelaşi timp, au fost notificate ApaVital şi Sistemul de Gospodărire a Apelor Iaşi pentru a colabora cu echipele municipalităţii în vederea prevenirii inundaţiilor în zonele joase ale oraşului.

„Fac apel la cele două instituţii să colaboreze cu echipele Primăriei. În caz de nevoie, cele două instituţii trebuie să verifice stăvilarele de pe râul Bahlui şi, în caz de nevoie, să pornească pompele de evacuare din zonele Sarmisegetuza şi Tudor Vladimirescu. Vom interveni şi noi cu saci de nisip, dacă situaţia o va impune”, a subliniat Mihai Chirica.

În altă ordine de idei, municipalitatea ieşeană face apel public către agenţii economici, instituţiile publice şi asociaţiile de proprietari să verifice gurile de scurgere pe care le gestionează, respectiv să degajeze zăpada astfel încât să faciliteze accesul pietonal pentru cetăţeni.


O altă măsură adoptată în cadrul şedinţei de la sediul Primăriei ţine de activitatea Direcţiei Creşe şi a Adăpostului de noapte amenajat la Baia Publică, care va furniza servicii de asistenţă socială şi în perioada următoare. Deşi la nivelul judeţului Iaşi s-a decis suspendarea cursurilor pentru elevi, creşele din municipiul Iaşi au funcţionat în parametri normali.

„Ştiu că, în judeţul Iaşi, s-a decis suspendarea cursurilor din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Deşi nimeni nu ne-a informat cu privire la activitatea creşelor, noi am decis ca acestea să rămână deschise în aceste zile. S-a dovedit o decizie înţeleaptă, în acest moment peste 300 de copii sunt prezenţi în creşele din Iaşi”, a mai afirmat primarul Mihai Chirica.

O decizie asemănătoare s-a luat şi în privinţa pacienţilor din cele două spitale aflate în coordonarea municipalităţii. Spre exemplu, la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” sunt 26 de pacienţi care, deşi au terminat tratamentul, vor rămâne în cadrul unităţii spitaliceşti până când externarea şi deplasarea lor la domiciliu nu pun în pericol sănătatea acestora.

O altă măsură adoptată în cadrul şedinţei operative se referă la situaţia vegetaţiei din oraş. Viscolul puternic, dar şi cantităţile mari de zăpadă au dus la deteriorarea şi chiar ruperea mai multor arbori şi arbuşti din Iaşi, în special din zonele de parc.

„Am dispus specialiştilor de la Servicii Publice să evalueze starea vegetaţiei arboricole din oraş. Avem în vedere, în mod special, arborii din parcurile mari – Copou şi Parcul Expoziţiei. Se va interveni de urgenţă pentru degajarea zăpezii din zonele de parc, iar arborii rupţi vor fi înlocuiţi în regim de urgenţă, dacă nu mai pot fi salvaţi, pentru a nu deveni un pericol pentru ieşeni. În perioada următoare se vor face intervenţiile necesare astfel încât să fie salvaţi cât mai mulţi arbori şi arbuşti din oraş”, a conchis primarul Mihai Chirica. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
S-a finalizat ancheta privind drona din Ucraina prăbușită în Botoşani
18/05/2024 14:23

Ministerului Apărării Naţionale (MApN) a anunţat, joi, că un aparat de zbor fără pilot a fost găsit, in februarie, in judeţul Botoşani. Acesta era de provenienţă civilă şi nu avea armament şi nic ...

Primar din Suceava, internat în spital cu arsuri grave, în urma exploziei unui cazan de țuică
18/05/2024 13:50

Primarul din orasul sucevean Frasin, Marinel Bălan, si incă o persoană au ajuns la spital cu arsuri după explozia unei instalatii artizanale de tuică. Incidentul s-a petrecut miercuri, 15 mai 2024, in gosp ...

Mafia detergenților. Polițiștii au confiscat o cantitate uriașă de produse contrafăcute la Suceava
18/05/2024 13:43

Poliţiştii suceveni au ridicat, in urma unor controale, peste o tonă de detergent de vase şi detergent de rufe care poartă denumirile unor branduri premium şi despre care există suspiciunea că ar fi con ...

Casnica din România care și-a depus actele de pensionare, deși nu a lucrat o zi în viața ei. Cum s-a tranșat situația
18/05/2024 13:36

O femeie din Suceava a incercat să obtină pensionarea pentru limită de varstă cu o adeverintă falsă, din care reiesea că a muncit 13 ani ca muncitor necalificat. Functionarii casei de pensii au făcut ve ...

A fost semnat contractul pentru noul Spital Județean de Urgență. Finanțarea este asigurată prin PNRR
18/05/2024 13:11

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ion Asaftei, au semnat, vineri, in prezenţa prim-ministrului Marcel Ciolacu, contractul pentru construirea noului Spit ...

Spitalul de Urgență Suceava. Purtătorul de cuvânt al instituției se angajează la SAJ
18/05/2024 00:24

Demisii in lant ale medicilor de la Spitalul Clinic Judetean de Urgentă ”Sf. Ioan cel Nou” din Suceava. Un alt medic urgentist a părăsit unitatea medicală. Este vorba despre Dan Teodorovici, cel care a ...

Rusia pune România pe lista țărilor care oferă armament Ucrainei. Despre sistemul Patriot încă nu se spune nimic
18/05/2024 00:13

Rusia a plasat Romania pe un fel de “listă neagră”, aceea a tărilor care furnizează sprijin militar Ucrainei, indicand precis si ce fel de arme a primit Ucraina din partea membrilor NATO, cu toate că n ...

Tot mai mulți traficanți de droguri au căzut în plasa procurorilor DIICOT
18/05/2024 00:10

Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Neamt au dispus, ieri, retinerea a patru inculpati. Ei sunt cercetati pentru săvarsi ...

FC Botoșani - CS Mioveni 1-0. Aldair a dat lovitura în prelungiri! Moldovenii, avantaj minim pentru retur
17/05/2024 22:37

FC Botosani a invins-o pe CS Mioveni, scor 1-0, intr-un meci care a putut fi văzut la Digi Sport 1, in turul barajului de mentinere/promovare in SuperLiga. FC Botosani - CS Mioveni 1-0. Aldair a făcut difere ...

Câte arme precum cea cu care a fost împușcat premierul slovac sunt într-un mare oraș din România
17/05/2024 22:07

 Atentatul recent din Slovacia, in care un bărbat l-ar fi impuscat pe premier cu o armă cu bile, a pus pe ganduri autoritătile din Romania. În judetul Iasi există in prezent la populatie, inregis ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei