Mii de pachete cu ţigări de contrabandă, descoperite la frontieră
Dimensiune font:
În ultimele două zile, agenţii din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit şi confiscat peste 7.600 de pachete cu ţigări de contrabandă, în valoare de aproximativ 70.500 de lei, care urmau să ajungă pe piața neagră din România. Oamenii legii au organizat o acțiune specifică pe linia combaterii traficului ilicit cu produse din tutun. În timpul misiunii, aceștia au identificat în trafic, în localitatea de frontieră Ţigănaşi, un autoturism marca Opel, condus de Vasile M., persoana cu dublă cetățenie (Republica Moldova și România), în vârstă de 35 de ani. La controlul efectuat asupra maşinii, agenţii au descoperit șase saci de rafie de culoare albă, în care s-au putut observa 7.400 de pachete cu ţigări de diferite mărci, cu timbru de acciză al Republicii Moldova. La cercetări, bărbatul a declarat că a fost rugat de o persoană din Iași să preia mai mulți saci, al căror conținut nu i-a fost precizat, din orașul Botoșani, cu scopul de a-i transporta în Iași, urmând să primească pentru acest serviciu suma de 100 de euro. Poliţiştii fac cercetări acum sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar cantitatea totală de 148.000 de țigări, în valoare de 68.800 de lei, şi autoturismul Opel, în valoare de 10.000 de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau