Milioane de euro îngropate în proiecte neterminate

default

Dimensiune font:

| 06-02-2015 06:00

Controversatul proiect al Sălii Polivalente din Bacău intră în conservare, după ce a înghiţit două milioane de euro şi e gata doar în proporţie de 10% * ca să mai salveze din lucrările făcute deja, primăria trebuie să investească încă un milion de euro * lucrările nu au fost finalizate nici la Spitalul Municipal şi nici la insula de agrement

 Două proiecte importante, în care s-au băgat bani mulţi, stau în aşteptare la Bacău. Proiectul Sălii Polivalente a fost demarat în urmă cu patru ani şi trebuia să fie gata în maximum 12 luni. După ce a turnat fundaţia, constructorul a intrat însă în insolvenţă şi a abandonat şantierul care acum se degradează. „Structura de rezistenţă a unei săli, pe care se aşează toată baza unei clădiri, nu mai este sănătoasă la acest moment, din punctul meu de vedere”, a explicat Cristinel Manolache, consilier local UNPR. Se pare că banii care au fost cheltuiţi în acest proiect nu au fost prioritizaţi cum trebuie. „Trebuia să vedem mai întâi care sunt obiectivele care sunt cu adevărat necesare pentru municipiul Bacău”, a completat şi deputatul Cosmin Necula (PSD). Ca să poată termina lucrarea evaluată la 20 de milioane de euro, Primăria Bacău a încercat să încheie un parteneriat cu Compania Naţională de Investiţii, aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării. Dar, din 2013 şi până acum, lucrurile au rămas în aer. Nu există o hotărâre finală a CNI, motiv pentru care este necesar ca anul acesta să fie prevăzuţi bani în buget din garanţia executată pentru a conserva lucrarea. Asta în ideea în care fie se va primi finanţarea de la bugetul de stat, fie se vor găsi alte surse de finanţare. Şantierul Sălii Polivalente a înghiţit deja 2 milioane de euro şi ar mai fi nevoie de încă un milion de euro pentru conservarea lucrărilor.

Şcolile profesionale sunt tot mai căutate

Termen prelungit la Spitalul Municipal
Spitalul Municipal a avut aceeaşi soartă după ce consorţiul de firme care trebuia să finalizeze lucrarea a dat faliment. Acum, conform procedurilor, autorităţile locale trebuie să găsească un nou constructor, care nu ar avea de lucru decât la finisaje. Anul trecut, în septembrie, s-a aprobat pentru lucrări un buget de încă 24,3 milioane de lei, iar la spital a fost adusă deja aparatura medicală, care aşteaptă să fie instalată. „Avem aparatură modernă, de ultimă tehnologie, mai bună decât la orice clinică privată din oraş. Prin urmare, riscul uzurii morale este redus, dar dacă mai stam vreo trei ani cu spitalul nefinalizat, s-ar putea să devină o problemă”, a spus Leonard Pădureanu, administratorul public al municipiului Bacău. Unul dintre avantajele preconizate ale noului Spital Municipal va fi actul medical modern, mult îmbunătăţit faţa de ce s-a oferit până acum pacienţilor băcăuani. Acesta ar urma să fie asigurat de un colectiv medical tânăr şi foarte bine pregătit, după cum promit autorităţile.
Ionuţ ŞERBAN

Un alt proiect care merge greu este modernizarea Insulei de Agrement. Începute în urmă cu câţiva ani, lucrările ar trebui finalizate în 2015 dacă se va munci cu spor. La Insula de Agrement vor fi amenajate o zona de promenadă, un aqualand cu piscine, patru tobogane mari, plaje, alei, un debarcader cu funcţii multiple, spaţii verzi, o clădire pentru jocuri educative sau o bibliotecă şi o ceainărie.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei