Minor VIOLAT în Arestul Poliţiei! EXCLUSIV
Dimensiune font:
Doi minori au fost pedepsiţi de judecători pentru un viol incredibil * agresiunile sexuale au avut loc în urmă cu câteva luni, chiar în Arestul Poliţiei * agresorii sunt cunoscuţi ai poliţiştilor, după ce au spart nişte biserici
Magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi au constatat la finele săptămânii trecute că, pe data de 2 decembrie 2015, Ionuţ D. şi Ștefan B. (ambii, de 16 ani) l-au violat pe M.G. (tot în vârstă de 16 ani).
De asemenea, judecătorii au decis pedepsirea celor doi agresori prin măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pentru o perioadă de patru ani şi şase luni.
Mai mult, instanţa a admis în parte acţiunea civilă formulată de victimă şi i-a obligat în solidar pe agresori, împreună cu părinţii lor, să-i achite părţii civile suma de 30.000 de euro, cu titlu de daune morale. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată la instanţa superioară.
Batjocorit în celulă
Anchetatorii au stabilit că adolescentul de 16 ani, care era arestat pentru o tâlhărie, a fost sodomizat într-o celulă a Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Poliţiei ieşene.
M.G. a fost arestat la începutul lunii noiembrie a anului trecut de către Judecătoria Paşcani, fiind acuzat de comiterea unei tâlhării. Conform procurorilor, minorul ar fi intrat în locuinţa unui consătean, pe care l-ar fi lovit şi de la care a sustras ţigări şi bani. Mai apoi, M.G. a fost adus în Iaşi, unde a fost depus într-o celulă a Centrului de Reţinere şi Arestare. În celula respectivă se mai aflau patru persoane.
LOCURI DE MUNCA IN COMERT IN EVENIMENTUL REGIONAL AL MOLDOVEI
La finele lunii noiembrie 2015, Judecătoria Paşcani a dispus înlocuirea arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu. Procurorii au contestat decizia iar pe 2 decembrie, Tribunalul Iaşi a întors soluţia şi au stabilit ca M.G. să rămână în arest preventiv. După ce s-a întors de la Tribunal, M.G. se afla în celulă şi alături de Ştefan B. şi Ionuţ D., ambii arestaţi pentru că ar fi spart diverse biserici.
Păţania a ajuns la urechile rudelor
Tatăl lui M.G. a aflat de la fiul său, aflat pentru prima dată în arest, că fusese umilit şi bătut de cei doi şi în perioada premergătoare violului. De asemenea, minorul i-a povestit tatălui că cei doi l-au agresat sexual, , punându-l chiar să mănânce spermă cu linguriţa.
Rudele victimei au relatat în faţa magistraţilor că minorul este bolnav cu inima şi că, nemaiavând probleme cu legea până acum, nu s-a putut împotrivi celor doi agresori.
A doua zi după incident, oamenii legii au fost sesizaţi de grozăvia petrecută în celula din Arestul Poliţiei. Astfel, a fost deschis un dosar penal pentru viol, iar cei doi suspecţi au fost arestaţi şi pentru această infracţiune.
Totodată, tatăl minorului agresat sexual a precizat atunci că vrea să dea în judecată Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi pentru că, prin lipsa supravegherii din seara respectivă, a înlesnit producerea acestui caz. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau