Mister total la Aeroport: Cine a plătit şampania şi pişcoturile?

default

Dimensiune font:

| 08-09-2014 05:45

Majoritatea consilierilor judeţeni îi cer explicaţii lui Adomniţei cu privire la banii cheltuiţi la ceremonia de inaugurare a noii piste de la Aeroport. Aceştia susţin că suma cheltuită a fost cu mult mai mare decât cea alocată în mod legal

Consilierii PSD îi cer explicaţii preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ), Cristian Adomniţei, cu privire la modul în care s-au cheltuit banii pentru festivitatea de inaugurare a primilor 1.800 de metri de pistă flexibilă de la Aeroportul Internaţional Iaşi. Finanţarea acestui eveniment din bani publici a stârnit multe controverse în plenul CJ, dat fiind că alocarea de fonduri a fost negociată la sânge între consilierii social-democraţi şi liberali.

Dacă primul proiect de hotărâre supus votului prevedea alocarea sume de 10.000 de euro din bugetul propriu al CJ pentru festivitate, deţinând majoritatea în plen, consilierii PSD au amendat proiectul, solicitând să se aloce o sumă mult mai mică. „Considerăm că nu este necesar să facem un adevărat show aerian, dat fiind că este vorba de o inaugurare parţială a lucrărilor. Credem că ar fi neadecvat să sărbătorim cu majorete şi baloane un proiect care era o necesitate majoră pentru Iaşi şi care, repet, nu este încă finalizat”, declara Cristian Stanciu, liderul consilierilor PSD, înainte de inaugurare. În aceste condiţii, preşedintele CJ Iaşi anunţa că evenimentul va fi realizat din fonduri private. „Vom face inaugurarea din fonduri private, însă în acest caz nu mai avem obligaţia să îi invităm la eveniment pe cei care au fost împotrivă”, spunea Adomniţei.


„Săpături” la departamentul „Achiziţii”
Deşi inaugurarea noii piste a avut loc pe data 21 august, sumele cheltuite pentru organizarea acestui eveniment nu au fost făcute publice nici astăzi. Acest lucru a fost semnalat în ultima şedinţă extraordinară a CJ de către consilierii judeţeni PSD. „Au apărut informaţii legate de cheltuirea unor bani pentru realizarea evenimentului de inaugurare a noii piste, bani pentru care plenul nu şi-a dat niciun aviz”, a punctat Cristi Stanciu. Conform unor surse din cadrul CJ Iaşi, pe lângă cei 2.500 de lei alocaţi prin hotărâre de CJ, au mai fost cheltuiţi suplimentar 27.000 de lei. Aceştia au provenit din bugetul alocat promovării generale a CJ Iaşi, cât şi a instituţiilor aflate în subordine. Dată fiind secretomania din jurul banilor cheltuiţi la festivităţile din 21 august, consilierii PSD i-au solicitat preşedintelui instituţiei ca la următoarea şedinţă să se prezinte modul în care s-au alocat aceste sume şi provenienţa lor. „În momentul în care preşedintele CJ a fost interpelat de către doamna Mihaela Ivancia cu privire la posibilitatea de a fi cheltuiţi nişte bani pentru acest eveniment, răspunsul a fost categoric că nu se poate. În consecinţă, aş ruga să ni se pună la dispoziţie o notă de informare cu privire la cheltuirea acestor bani”, a conchis liderul consilierilor judeţeni PSD. Acesta dă de înţeles că o parte din banii proveniţi din bugetul de promovare al judeţului au fost folosiţi pentru realizarea unor mesh-uri de mari dimensiuni cu mesajul „Misiune îndeplinită!”, folosite pentru festivitatea de inaugurarea pistei. În acest moment, un astfel de mesh se află pe clădirea Aviaţiei Utilitare.


„Este o coincidenţă de timp”
În replică, preşedintele CJ Cristian Adomniţei neagă existenţa „oricărui artificiu contabil”, aşa cum îl numesc consilierii PSD, precizând că aceste materiale de promovare nu au nicio legătură cu evenimentul de la Aeroportul Internaţional Iaşi. „În povestea cu mesh-ul pot spune că este doar o coincidenţă de timp. El va rămâne pe clădirea Aviaţiei Utilitare mulţi ani de acum încolo, fiind pe inventar la CJ”, a declarat Adomniţei. În plus, acesta a accentuat faptul că nu are cunoştinţe cu privire la cheltuirea sumei de 27.000 de lei pentru festivităţi, promiţând că aceste informaţii vor fi făcute publice la următoarea reuniune a plenului CJ.

27.000 LEI
Aceasta este suma pentru care consilierii judeţeni PSD îi cer socoteală preşedintelui CJ, Cristian Adomniţei

* * *

În povestea cu mesh-ul pot spune că este doar o coincidenţă de timp. El va rămâne pe clădirea Aviaţiei Utilitare mulţi ani de acum încolo, fiind pe inventar la CJ” - Cristian Adomniţei, preşedintele CJ Iaşi

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei