Mistreţii, în atenţia Parlamentului
Dimensiune font:
Deputatul PSD de Bacău Ionel Floroiu a luat poziţie în Parlamentul României faţă de atacurile mistreţilor în fondurilor de vânătoare particulare. Animalele au distrus sute şi mii de hectare ale agricultorilor. Au fost afectate culturi din văile Berheciului şi Zeletinului, dar şi de pe Colinele Tutovei sau din vestul judeţului. Deputatul Floroiu a tras un semnal de alarmă şi a solicitat ministerelor de resort, dar şi, punctual, instituţiilor locale, să ţină seama în primul rând de interesul celor ce muncesc din greu pământul şi abia apoi de confortul unora care consideră vânătoare o plăcere. „Sper că apelul meu la responsabilitate guvernamentală şi la asumarea de către instituţiile judeţene a obligaţiilor legale să oprească această agresiune. Îmi îndeplinesc o promisiune de onoare din campania electorală pentru Parlament din 2016, când foarte mulţi proprietari harnici de pământ au spus că vor infrastructură – drumuri, canalizare sau iluminat - dar şi să le fie apărate ogoarele de sălbătăciunile scăpate de sub control. Eu cred că, în primul rând, trebuie să trăiască bine zeci de mii de oameni care îşi muncesc pământul, iar apoi să se bucure de profit şi plăcere o mână de domni care pun puşca la ochi!”, a spus deputatul Floroiu. Florin CRĂCIUN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau