Moaştele Mariei Magdalena, în pelerinaj la Iaşi
Dimensiune font:
In acest an vor fi aduse la Iaşi, de la Mănăstirea „Simonos Petras” din Muntele Athos, moaştele Sfintei Mironosiţe şi Întocmai cu Apostolii Maria Magdalena, într-o raclă în care se află şi un fragment din lemnul Sfintei Cruci * de la Bucureşti, vor fi aduse moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur
Debutul sărbătorilor religioase prilejuite de Hramul Sfintei Parascheva va fi dat de procesiunea de vineri, 9 octombrie, de la ora 20.00, atunci când moaştele Sfintei Parascheva vor fi scoase din Catedrala Mitropolitană, se va înconjura catedrala prin b-dul Ştefan cel Mare şi apoi se vor depune pe baldachinul special amenajat, în acelaşi loc unde au fost aşezate şi în ultimii ani, respectiv în faţa Căminului monahal de lângă Catedrala Mitropolitană Iaşi. La orele 23.00 ale aceleiaşi zile, este prevăzută primirea delegaţiei de la Muntele Athos, de la Mănăstirea Simonos Petra, pe Aeroportul Iaşi, care va aduce moaştele Sfintei Mironosiţe şi Întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena. „Este sfânta mironosiţă amintită în toate cele patru evanghelii din Noul Testament, prima persoană care a aflat bucuria Învierii Mântuitorului Isus Hristos şi cea care a vestit apostolilor Învierea Domnului. Moaştele sfintei se află de aproximativ un mileniu la Muntele Athos. Ele nu au fost scoase de foarte mult timp, aşa încât, considerăm o binecuvântare că anul acesta, de hramul Sfintei Parascheva, vor fi aduse aceste moaşte”, a spus Marian Timofte, vicar administrativ, coordonatorul programului religios cuprins în Sărbătorile Iaşului. În jurul orei 23.30, pe pietonalul Ştefan cel Mare va avea loc o procesiune, acolo unde va avea loc o mică slujbă, după care moaştele Sfintei Mironosiţe Maria Magdalena vor fi depuse pe baldachin, alături de racla cu moaştele Sfintei Parascheva.
Procesiunea celor trei moaşte, în Pelerinajul „Calea Sfinţilor”
Duminică, 11 octombrie, de la ora 08.15 va avea loc sfinţirea Bisericii „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil”- Roşca din Iaşi. De la ora 16.00, în Aula ,,Mihai Eminescu” a.Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi va avea loc conferinţa „Monahismul orthodox – Un dar pentru lume”, susţinută de Părintele Stareţ Elisei de la Mănăstirea Simonos Petras din Sfântul Munte Athos. „După-amiază, la orele 18.30, vom aştepta sosirea de la Patriarhie, pe Aeroportul Iaşi, a moaştelor Sfântului Ioan Gură de Aur, iar între orele 19.00-20.30 va avea loc Pelerinajul Calea Sfinţilor, procesiune cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, moaştele Sfintei Mironosiţe şi Întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena şi moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur”, a precizat părintele Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Ieşirea cu sfintele moaştele ale Sf. Cuv. Parascheva se va face prin poarta de lângă Casa Nicodim. Se va merge pe strada I. C. Brătianu până la intersecţia cu strada Cuza Vodă (Clădirea Teatrului Naţional Iaşi), iar apoi pe traseul strada Cuza-Vodă, până la intersecţia cu strada Armeană, biserica „Sf. Sava” - strada Costache Negri până în dreptul Mănăstirii „Sf. Trei Ierarhi” - Catedrala Mitropolitană prin Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt. Intrarea în curtea Catedralei Mitropolitane se va face prin poarta principală, se va trece prin faţa Catedralei Mitropolitane şi apoi sfintele moaşte vor fi reaşezate pe baldachin în faţa Căminului preoţesc „Sf. M. Mc. Gheorghe”.
Momentul culminant al hramului este reprezentat de săvârşirea Sfintei Liturghii, în ziua de miercuri, 14 octombrie, care se va săvârşi pe un podium amenajat în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane, pe pietonalul Ştefan cel Mare. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau