Municipalitatea mută dezbaterile la buget în zile lucrătoare
Dimensiune font:
Un motiv îl constituie faptul că edilul-şef este plecat din ţară * ieşenii au venit cu peste 4.000 de proiecte şi propuneri
Pentru al treilea an consecutiv, proiectul bugetului local al municipiului Iaşi este dezbătut în şedinţe publice organizate în Sala „Vasile Pogor” a Palatului Roznovanu. Discuţiile cu cetăţeni vin după o perioadă de consultare publică în care ieşenii au completat în jur de 2.000 de chestionare cu peste 4.000 de proiecte şi propuneri. Vineri, 27 ianuarie, după-amiaza, precum şi sâmbătă, 28 ianuarie, dimineaţa, au avut loc primele dezbateri publice ale bugetului municipiului Iaşi pentru anul în curs, la finele acestei săptămâni fiind programate următoarele două. Întrucât de ieri, 31 ianuarie, până vineri, 2 februarie, primarul Mihai Chirica va fi plecat din ţară, la Gala CEE Shared Services and Outsourcing Awards organizată la Varşovia, iar pentru că interesul ieşenilor faţă de dezbaterile publice nu este aşa de mare în weekend, edilul-şef a decis să reprogrameze ultimele două dezbateri publice ale proiectului bugetului local pe acest an, acestea urmând a avea loc luni, 5 februarie, şi marţi, 6 februarie, de la ora 16. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau