Muzeul de Istorie va fi renovat cu bani europeni
Dimensiune font:
Instituţia a obţinut o finanţare de 5 milioane de euro prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 * suma va fi folosită la renovarea instituţiei de cultură * muzeul este un obiectiv foarte important pentru judeţ
Consiliul Judeţean Neamţ a câştigat o finanţare de 5 milioane de euro pentru „Conservarea, protejarea şi promovarea Muzeului de Istorie şi Arheologie Piatra Neamţ“. Proiectul, depus în cadrul Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5, Prioritatea de Investiţii 5.1 – „Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural“, are o valoare de 20.666.351 lei, din care finanţarea nerambursabilă este de 20.253.024 de lei, iar contribuţia Consiliului Judeţean este de 413.327 de lei.
„Este primul contract de finanţare în cadrul axei de investiţii «Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural» prin POR 2014-2020, pe care l-am semnat alături de domnul Vasile Asandei, directorul general al Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Est, şi al Autorităţii de Management, care este Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene. Este un moment deosebit, având în vedere faptul că iată, intrăm cu proiecte europene şi în acest domeniu, al punerii în valoare a istoriei şi culturii judeţului Neamţ, prin intermediul obiectivelor păstrătoare ale trecutului nostru“, a declarat Ionel Arsene, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
Muzeul de Istorie şi Arheologie Piatra Neamţ este, prin numărul şi importanţa colecţiilor, aria de cercetare, activitatea desfăşurată şi baza materială, o instituţie de importanţă zonală.
Aproape un secol de muzeografie
Muzeografia din Piatra Neamţ îşi are începuturile în primul sfert al secolului XX, când profesorul Mihai Stamatin a înfiinţat Muzeul „Cozla”. Pe 13 iunie 1920 s-a inaugurat oficial Muzeul Regional „Cozla”. Erau expuse plante, roci, animale împăiate, precum şi numeroase vestigii antice şi medievale, detaşându-se mai ales descoperirile dacice de la staţiunea de pe dealul Cozla, ceea ce explică şi numele muzeului.
Apariţia unui muzeu de arheologie la Piatra Neamţ se leagă de activitatea lui Constantin Matasă, personalitate locală cu numeroase preocupări de ordin cultural. Actul de naştere al acestei instituţii, autentificat prin mărturia scrisă a preotului Constantin Matasă, datează din anul 1934. Acest imobil este înscris pe lista monumentelor istorice din România şi a fost construit între anii 1910 şi 1912, după planurile inginerului Ştefan Burcuş, fost arhitect şef al Expoziţiei Naţionale Generale din 1906. De-a lungul timpului, în această clădire, cunoscută şi sub numele de Palatul Administrativ, au funcţionat diverse instituţii publice: Prefectura, Consiliul Judeţean şi Tribunalul Neamţ, Primăria şi Consiliul Local Piatra Neamţ. Din1980 a devenit sediul Muzeului de Istorie şi Arheologie Piatra-Neamţ şi al Complexului Muzeal Judeţean Neamţ.
„În viitorul apropiat urmează semnarea altor două contracte, pentru Conservarea, protejarea şi promovarea Muzeului Memorial «Ion Creangă» Humuleşti şi pentru Muzeul «Calistrat Hogaş» din Piatra Neamţ”, a mai spus Ionel Arsene. Consiliul Judeţean Neamţ a mai depus în cadrul aceleiaşi axe alte două proiecte, pentru Muzeul de Istorie Bicaz şi Muzeul de Istorie Roman – Casa Negruzzi.
Gianina BUFTEA
De-a lungul timpului, în această clădire, cunoscută şi sub numele de Palatul Administrativ, au funcţionat diverse instituţii publice: Prefectura, Consiliul Judeţean şi Tribunalul Neamţ, Primăria şi Consiliul Local Piatra Neamţ.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau