Negocieri pentru preluarea staţiunii Oglinzi
Dimensiune font:
Unitatea aparţine SIF Transilvania, care este acţionarul majoritar, şi ar putea ajunge în patrimoniul Consiliului Judeţean Neamţ
Uitată într-un con de umbră în ultimii ani, cea mai importantă staţiune balneoclimaterică din Neamţ, Oglinzi, ar putea intra în patrimoniul judeţului, conform unui anunţ făcut de preşedintele legislativului Ionel Arsene, pe pagina personală de Facebook. „Consiliul Judeţean Neamţ se implică în dezvoltarea turismului local. În acest sens am avut o întâlnire cu reprezentanţii SIF Transilvania, acţionarul majoritar al Staţiunii Oglinzi din Târgu Neamţ, la solicitarea acestora. La discuţie au luat parte Nicu Rădulescu, preşedintele Consiliului de Administraţie al staţiunii din partea SIF Transilvania, dar şi Iulian Stan, vicepreşedintele SIF Transilvania”, a anunţat Arsene pe contul său de socializare.
Conform informaţiilor oferite de Ionel Arsene, principalul subiect al discuţiei a fost propunerea SIF Transilvania ca legislativul nemţean să achiziţioneze întregul pachet de acţiuni de la Staţiunea Oglinzi. „Săptămâna viitoare, SIF Transilvania va transmite oficial toate documentele necesare, urmând ca, în următoarea şedinţă a Consiliului Judeţean, să solicit plenului mandat pentru a iniţia negocierile”, a mai spus Ionel Arsene.
Apele minerale de la Oglinzi au fost cunoscute şi folosite de populaţia primelor aşezări de aici, iar în anul 1856, s-au făcut analize chimice, prin care s-a constatat că sunt clorosodice. Aerul este bogat în ioni negativi, este ozonat şi are un efect tonifiant asupra organismului. Andreea AMARIEI
„Consiliul Judeţean Neamţ se implică în dezvoltarea turismului local” - Ionel Arsene, preşedintele CJ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau