Nici o amendă pentru troienele de pe trotuare
Dimensiune font:
Echipele Citadin au acţionat şi în cursul nopţii de Bobotează în zona Păcurari şi Tătăraşi, pentru evacuarea zăpezii, iar în prima parte a dimineţii de ieri, de la orele 3.00 şi până în jurul orei 7.30, s-a intervenit cu antiderapant pe partea carosabilă. „Facem apel şi la simţul civic al agenţilor economici şi la asociaţiile de proprietari, să se ocupe de deszăpezirea căilor de acces, deoarece, în caz contrar, riscă amenzi între 190 şi 370 lei. Poliţia Locală şi Disciplina în Construcţii acţionează şi la persoanele fizice şi la peroanele juridice, în încercarea de a-i determina ca fiecare să îşi cureţe trotuarele din zonele unde locuiesc sau îşi desfăşoară activitatea”, a declarat viceprimarul Mihai Chirica. Până la acest moment, serviciile sau instituţiile abilitate nu au aplicat nici o amendă celor care nu şi-au dat zăpada din faţa casei sau a societăţii comerciale. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau