Niciun caz de trichineloză la Vaslui
Dimensiune font:
În decembrie a crescut numărul vasluienilor care au cerut examen pentru trichină. Îmbucurător este faptul că nu a fost descoperit nici un caz. Doar doi porci mistreţi au fost depistaţi pozitiv şi s-a luat decizia incinerării acestora
In utima lună din an, la nivelul judeţului Vaslui s-au efectuat un numar de 7886 de examene pentru depistarea trichinelozei S-a constatat cresterea numarului de solicitari pentru efectuarea examenului pentru trichină fapt datorat în mare parte apariţiei în mass-media a cazurilor din judeţul Arad ( soldat cu 40 de îmbolnăviri şi 2 decese) şi din judeţul Galaţi .In urma examenelor s-au diagnosticat 2 cazuri pozitive la mistreţ, iar carnea ( 220 de kg ) a fost confiscată şi incinerată pentru a preveni răspândirea bolii. Nu s-au constatat cazuri de trichineloză la porcul domestic. Nu au fost cazuri de îmbolnavire la om.
De asemenea, în luna decembrie au fost controlate un numar de 149 unităţi. Potrivit inspectorilor DSVSA Vaslui, principalele neconformitati identificate au fost: igienizare necorespunzătoare a spaţiilor de producţie şi comercializare, manipularea produselor alimentare fără respectarea cerinţelor de igienă ; depozitarea necorespunzătoare a alimentelor , lipsa procedurilor pe trasabilitate. In urma constatarii neconformitatilor s-au stabilit împreuna cu responsabilii unităţilor termene pentru remedierea deficientelor , iar în funcţie de gravitatea faptelor s-au aplicat sancţiuni. Astfel au fost date 12 avertismente ; 3 amenzi contravenţionale în valoare de 1.800 lei şi 8 ordonanţe de interzicere a activităţii la 2 magazine, 1 pizzerie şi 5 stupine.
Simona POP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau