,,Noaptea Cercetătorilor”, ,,Retro Parada Toamnei”, ,,Wedding Days” şi competiţie canină, la Palas, în ultimul weekend din septembrie!

pp1

Dimensiune font:

| 29-09-2023 11:10

 ,,Noaptea Cercetătorilor”, ,,Retro Parada Toamnei”, ,,Wedding Days” şi competiţie canină, la Palas, în ultimul weekend din septembrie!

Iaşi, 28 septembrie 2023

 ,,Noaptea Cercetătorilor” este momentul oportun pentru a te bucura de o seară de învățare și descoperire în parcul Palas, care va fi ,,scena” unor experimente ce aduc știința mai aproape de oameni, într-un mod accesibil și antrenant. Duminică, Clubul Retromobil va face cunoscută povestea celor 40 de autovehicule istorice, într-o atmosferă animată de parfumul epocilor trecute. Seria de evenimente este completată de o competiţie canină unde cele mai frumoase exemplare canine din 80 de rase vor fi premiate, și de ,,Wedding Days”, târgul dedicat celor care își planifică nunta de poveste.  

Palas găzduiește, și în acest an, activități ce fac parte din evenimentul ,,Noaptea Cercetătorilor”, organizat de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, care oferă publicului de toate vârstele oportunitatea unui dialog cu cercetătorii. Vineri, 29 septembrie 2023, de la ora 17:00, Parcul Palas va fi animat de o serie de activități coordonate de cadre didactice și studenți ai Departamentului de Geologie. Simularea unor erupţii vulcanice pe o machetă de studiu, prezentare de minerale fluorescente în lumină UV, prezentarea la lupa binoculară a microfosilelor şi a preparatelor utilizate în cercetarea paleontologică, experienţe imersive cu minerale şi fosile 3D, dar și expoziţie de minerale şi fosile din colecția didactică a departamentului vor face parte din program.

În premieră, anul acesta se organizează și o activitate destinată celor trecuți de vârsta adolescenței — o discuție la bere despre știință. Organizat la ,,Treaz și Nu”, vineri, 29 septembrie, evenimentul „La o bere cu un cercetător” oferă ocazia socializării într-un cadru relaxat, cu cercetători pasionați, unde poți afla informații captivante despre cele mai recente descoperiri științifice.

Duminică, în intervalul orar 9:00-14:00, membrii Clubului Retromobil vor aduce ,,momente” din istoria cunoscutelor mărci de autovehicule care au scris istorie, prin intermediul expoziției celor 40 de mașini de epocă de pe Esplanada Palas. Mărci cum sunt Ford A Deluxe Coupe din 1930, Rolls-Royce Silver Shadow din 1977, Cadillac Fleetwood din 1966, Ford Mustang din 1966, Jaguar E Type din 1971 și una din cele mai vechi mașini din România, un Ford model T fabricat în 1914, în stare excepțională, vor putea fi admirate de nostalgici și de pasionați.

Simpaticele patrupede revin în Palas, de data aceasta într-o competiţie canină internaţională. Timp de două zile, 800 de participanţi din 10 ţări vor fi prezenţi la cele 4 competiţii internaţionale de frumuseţe canină. Sâmbătă și duminică, arbitri internaţionali din Ucraina, Republica Moldova şi România vor evalua încadrarea în standardele raselor, iar la finalul fiecărei zile, în cadrul concursului ,,Best in Show”, reprezentanţii fiecărei rase vor putea fi admiraţi concurând pentru titlul ,,Cel mai bun câine al competiţiei”. La eveniment vor fi prezenţi pui cu vârsta de 3 luni, dar şi campioni adulţi de peste 10 ani. „Cupa Moldovei” este organizată de Asociaţia Chinologică Metropolitană Iaşi, evenimentul fiind înscris în calendarul internaţional al competiţiilor canine.

Ai nevoie de inspirație pentru ziua specială din viața ta? Tot în acest weekend, în Atriumul Palas are loc o nouă ediție a Wedding Days, care reunește unii dintre cei mai buni profesioniști din domeniul evenimentelor, ce te vor ajuta să organizezi, până la ultimul detaliu, cea mai importantă zi din viața voastră de cuplu.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Au fost depuse primele oferte pentru lucrările la Cinematograful „Tineretului”
21/05/2024 07:54

* potrivit indicatorilor tehnico-economici, valoarea totală a proiectului se ridică la peste 27 milioane de lei * in prezent, Cinematograful „Tineretului” este administrat de către Ateneul Naţio ...

Centura Ușoară de Ocolire, blocată la Schitul Tărâța
21/05/2024 07:45

* Centura Uşoară de Ocolire a Municipiului Iaşi, care are ca scop decongestionarea traficului din municipiu, va avea o lungime de 73 de km şi va traversa zece comune -Popricani, Rediu, Letcani, Voinesti, Ho ...

Iaşul va avea un centru regional de gimnastică artistică
21/05/2024 07:30

Clubul Sportiv Municipal (CSM) Iaşi 2020 şi-ar putea mări, de anul viitor, numărul de secţii, prin infiinţarea celei de gimnastică artistică. Astfel, la propunerea consilierului local Liviu Gavril, memb ...

Contractul de delegare a gestiunii serviciilor de apă și de canalizare, modificat
21/05/2024 07:18

Luni,  contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă  si de canalizare incheiat intre Asociatia Regională a Serviciilor de Apă – Canal Iasi (ARSACIS) si ApaVital ...

Tragedie înainte de cununie. Ionela și George, cei doi motocicliști morți în accidentul de lângă Iași, urmau să se căsătorească
20/05/2024 20:01

Ionela si George, cei doi tineri din judetul Galati, care si-au pierdut viata in groaznicul accident rutier produs duminică, 19 mai 2024, pe drumul ce leagă Iasiul de Vaslui, trebuiau să se căsătorească i ...

Cum arde la buzunare lipsa colectării selective în România. De vină este toată lumea, iar penalitățile sunt uriașe
20/05/2024 19:36

Indiferenta si slaba gestionare a deseurilor costă scump. Romania este repetentă la colectarea selectivă a deseurilor, din perspectiva normelor europene, mai ales in mediul rural. Neindeplinirea cerintelor U ...

Vești bune pentru utilizatorii transportului în comun din Iași. Investițiile vizează și persoanele nevăzătoare
20/05/2024 18:08

Iesenii primesc vesti bune din partea Companiei de Transport Public. In curand, va fi implementat un proiect important care vizează toate statiile de asteptare din oras. Astfel, compania intentionează să ad ...

O angajată de la Parchetul Vaslui a vrut să se sinucidă la birou. Pe numele ei a fost deschis dosar penal
20/05/2024 17:30

Poliţiştii au deschis un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă şi distrugere prin incendiere in cazul angajatei de la Parchetul Vaslui despre care se crede că ar fi incendiat ni ...

Un ieșean beat i-a lăsat mască pe polițiști după ce s-a răsturnat cu mașina la podul unde s-a blocat Ciolacu: A dat vina pe stafia soacrei!
20/05/2024 17:18

Un iesean beat i-a lăsat mască pe politisti după ce s-a răsturnat cu masina! Urcat la volan nitel băut, bărbatul a pierdut controlul masinii si s-a răsturnat. P0litistii ajunsi la fata locului au tratat ...

Percheziţii într-un dosar de furt calificat - Suspecţi, doi minori şi doi adulţi
20/05/2024 16:31

Un adult din Coţofăneşti a fost arestat preventiv iar un minor a fost pus sub control judiciar, in urma unor percheziţii in cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de furt calificat, a informat, luni, ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei