Noi promisiuni pentru Centrul Social Erbiceni
Dimensiune font:
Primăria comunei Erbiceni anunţă un nou termen pentru deschiderea Centrului Social, lucrare ce este finalizată de câteva luni bune, dar a cărei inaugurare a fost blocată din cauza unui litigiu apărut între firma constructoare şi alte firme subcontractate pentru efectuarea lucrărilor. „Am avut la început un blocaj din cauza faptului că firma Huge Construct, firmă ce a câştigat contractul de efectuare a lucrărilor prin licitaţie, nu şi-a plătit datoriile către celelalte firme mai mici”, a declarat Ionel Lungu, primarul comunei Erbiceni. După ce autorităţile, prin reprezentanţii Agenţie pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), au somat firma Huge Construct să îşi achite datoriile, s-a ajuns la o înţelegere între cele două firme, deblocându-se astfel proiectul. „În acest moment, depindem doar de reprezentanţii EON Energie, care ne-au promis că pe date de 15 septembrie vor veni să realizeze toate lucrările de racordare la reţeaua de energie electrică”, a punctat primarul Lungu. Potrivit acestuia, termenul dat de EON pentru realizarea racordurilor este influenţat de un contract pe care compania îl are încheiat cu o firmă de produse alimentare, în a cărui contract se precizează că EON nu va întrerupe energia electrică decât de patru ori pe an, cu programare.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau