Noile zone de impozitare ale Iaşului
Dimensiune font:
Intravilanul municipiului Iaşi cuprinde o suprafaţă de 6.923 hectare * împărţite pe zone de impozitare, aproximativ 90% din terenuri sunt amplasate pe zonele B şi D
Ieşenii vor avea parte, începând din această lună, de o nouă zonare a terenurilor pe care le deţin în intravilanul sau extravilanul municipiului, pe categorii de impozitare. Criteriile care au stat la baza acestei împărţiri, conform Legii 571/2003 privind Codul fiscal, au ţinut cont de apropierea imobilelor faţă de kilometrul 0, de Primărie, Prefectură, Consiliul Judeţean, Direcţia de Finanţe, Registrul Comerţului, mediu de afaceri, bănci, Filarmonică, Palatul Culturii, Teatrul Naţional, universităţi, spitale, maternităţi, policlinici, Mitropolie, stadion, transport în comun – cel puţin cinci mijloace, gară, autogară sau reţele de transport cu mai multe benzi, reţele edilitare şi surse de poluare. Potrivit propunerii de delimitare a zonelor de impozitare pentru terenuri situate în intravilan s-au avut în vedere punctaje stabilite în funcţie de criteriile enunţate mai sus. Astfel, pentru Zona A s-a avut în vedere amplasarea terenurilor în zone ultracentrale şi centrale, suprafaţa cuprinsă pe această zonă fiind de 685 ha, pentru Zona B, amplasarea terenurilor în centru şi median, cu o suprafaţă de 2.057 ha, pentru Zona C – terenuri în median şi exterior, pe zona industrială, transport, depozitare şi comercială, agricolă (mai puţin rezidenţială) cu o suprafaţă de 4.035 ha şi Zona D, cu terenuri dispuse la periferie, încadrate în diverse categorii de folosinţă, de la agrement, lacuri, agricole şi foarte puţin rezidenţiale, cu o suprafaţă de 146 ha. „Întrucât în extravilan, spre deosebire de intravilan, nu există un plan de adrese, nu s-a putut proceda la zonarea terenurilor”, a precizat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau