Note mai mari la Bac
Dimensiune font:
Surpriză mare, în Bacău, după afişarea notelor finale ale examenul de Bacalaureat. Media de promovare a ajuns la 79,97% (de la 78,34%), iar acum judeţul se poate mândri cu cinci absolvenţi cu media 10. Pe lângă Diana Mihaela Zamfir (Colegiul National „Gh.Vrânceanu”), Irina Teodora Toma şi Oana Roxana Radu (ambele de la Colegiul Naţional „Dimitrie Cantemir” Oneşti), care au fost notate cu media maximă încă de la prima corectură, după contestaţii şi Irina Lorena Ilie (Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”) şi Alexandra Graur (Colegiul Naţional „Grigore Moisil” Oneşti) sunt în lista „decarilor”. Irina Lorena a fost notată iniţial cu 9.80 la Limba şi literatura româna, iar după contestaţii a primit nota 10, iar Alexandra din Oneşti a contestat nota de 9.90 de la Chimie şi a mai primit 10 sutimi. Lucrările de la Bacalaureat din Bacău au fost corectate la Suceava, iar contestaţiile la Neamţ.
Anca POPESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau