O nouă cursă de pe Aeroportul Iaşi?
Dimensiune font:
O delegaţie a administraţiei publice ucrainene a fost, la sfârşitul săptămânii trecute, într-o vizită oficială pe Aeroportul Iaşi. Discuţiile au oscilat în jurul unei posibile curse aeriene care să lege judeţul Iaşi de regiunea ucrainiană Vinnytsia, înfrăţită cu judeţul Iaşi. Ucrainenii, care de câteva zile se află în judeţul Iaşi prin prisma unui tratat de colaborare, s-au arătat interesaţi de posibilitatea conectării aeriene a celor două oraşe, dar si prin încheierea unor parteneriate în diverse domenii de activitate comercială. „Pentru noi, este foarte important să putem realiza conectarea celor două oraşe: Iaşi-Vinnytsia. Aeroportul Iaşi ar putea fi destinaţie finală, dar şi punct de tranzit spre alte zone importante din Europa. Numai dacă ne gândim la numărul mare de ucraineni stabiliţi în prezent în Italia, aţi înţelege cât de mult ne-ar ajuta înfiinţarea unei rute spre oraşul dumneavoastră, ţinând cont că din Kiev zborurile sunt foarte scumpe”, a declarat Volodymyr Merezhko, directorul Departamentului de Cooperare Internaţională din cadrul Administraţie Regionale de Stat Vinnytsia. „Vizita delegaţiei ucrainene ne onorează. Suntem deschişi pentru o colaborare cu oraşul Vinnytsia, iar în ceea ce priveşte conexiunea dintre cele două oraşe, vom duce mai departe discuţia cu o companie aeriană care ar putea fi interesată de această destinaţie” a precizat Marius Bodea, directorul Aeroportului Iaşi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau