O nouă rundă de negocieri cu E.ON
Dimensiune font:
Săptămâna aceasta, conducerea Primăriei Piatra Neamț a avut o întâlnire cu reprezentanții E.On * tema a fost eșalonărea datoriei de 8 milioane de lei, pe care o are de plată Direcția de Taxe și Impozite, bani încasați pentru „taxa de stâlp” * nu au fost stabilite sume, ci principii
Primăria pietreană și-a achitat integral datoria de 20 de milioane de lei, cu banii primiți de la Guvern, reușindu-se astfel deblocarea situației creată de punerea în aplicare a măsurii de executare silită, ce s-a răsfrant asupra bugetului local. Banii au fost încasați pentru taxa de stâlp, prin Direcţia de Taxe şi Impozite. Suma a fost contestată de E.ON, iar în urma unor îndelungi procese, E.ON a câştigat. Acum primăria nu mai datorează niciun leu furnizorului de energie electrică, însă Direcția de Taxe și Impozite trebuie să achite 8 milioane de lei. Pentru a obține eșalonarea datoriei, conducerea primăriei s-a întâlnit cu președintele Consiliului de Administrație al E.ON și cu trei președinți din conducerea companiei. Potrivit oficialului pietrean, nu au fost stabilite sume, ci principii. „S-a stabilit că o comisie a primăriei și una a E.ON va puncta toate dosarele și sumele de plată, pentru a se cădea de acord asupra ce avem neachitat. Am propus ca suma de restituit să fie eșalonată în 24 de rate și am primit un răspuns pozitiv; am mai propus ca unul din dosarele cu penalități să fie șters. A rămas ca după ce avem suma de plată, care ar fi de aproximativ 8 milioane de lei, să avem o propunere concretă de eșalonare în 24 de rate și să solicităm renunțarea la penalități”, a declarat Dragoș Chitic, primarul interimar al municipiului Piatra Neamț. Edilul speră ca până pe 15 februarie, subiectul să fie închis cu document parafat și semnat.
Ingrid CIOFOAIA
„Varianta cea mai bună pentru noi ar fi eșalonarea în 24 de rate, suma pe care o are de plată DTI către E.On și renunțarea la penalități. Varianta cea mai proastă ar fi renunțarea parțială la penalități” - Dragoș Chitic, primarul interimar al municipiului Piatra Neamț
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau