O pensiune în care erau cazaţi 18 turişiti a luat foc
Dimensiune font:
O pensiune din Voroneţ în care erau cazaţi 18 tineri a luat foc chiar în noaptea de Revelion. Din fericire, în momentul izbucnirii flăcărilor, turiştii se aflau afară şi urmăreau un foc de artificii. La sosirea echipajelor, ardea clădirea P+1, construită din lemn, cu învelitoare din azbociment, existând pericolul de propagare la casa de locuit a proprietarului şi la gospodăriile din imediata vecinătate. „Militarii Gărzii de Intervenţie Gura Humorului şi ai Detaşamentelor de Pompieri Câmpulung Moldovenesc, Suceava şi Fălticeni, au intervenit cu 5 autospeciale şi o ambulanţă SMURD pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o clădire cu destinaţie spaţii de cazare”, ne-a declarat Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava. Pompierii au localizat flăcările şi au salvat majoritatea bunurilor pe care tinerii le aveau în camere, deşi incendiul se manifesta deosebit de violent. În plus, pompierii au evacuat şi două butelii din bucătăria cuprinsă de foc, care puteau exploda. Misiunea salvatorilor a fost deosebit de grea din cauza suprafeţei mari cuprinsă de flăcări şi s-a desfăşurat în condiţii de ger, cu temperaturi scăzute până la -14 grade Celsius. „Buteliile puteau exploda şi produce pagube importante şi chiar pierderi de vieţi omeneşti”, a mai spus Alin Găleată.
Într-un comunicat de presă transmis de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă se arată că au ars în întregime încăperea centralei termice, bucătăria şi sala de mese, pe o suprafaţă însumată de aproximativ 100 de metri pătraţi. Au mai ars acoperişul clădirii pe 300 de metri pătraţi, 4 camere de locuit, o baie şi o debara de la etaj şi altele. S-au degradat spaţiile de cazare de la parter, instalaţiile electrice şi sanitare şi centrala termică.
Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic generat de coşul de fum neprotejat corespunzător faţă de materialele combustibile. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul construcţiei, casa de locuit a proprietarului şi clădirile învecinate.
Citeşte şi: Credite pentru agricultori
Oana ŞLEMCO
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau