O singură ofertă depusă pentru nocturna de 6,4 milioane lei la Stadion
Dimensiune font:
Firmele mai pot depune oferte până astăzi, ora 11.00, iar la ora 16.00 va avea loc deschiderea ofertelor
Licitația pentru instalația de nocturnă și încălzire a gazonului la Stadionul Municipal s-a amânat pentru astăzi, iar până acum o singură firmă a depus ofertă. Licitația pleacă de la prețul de 6,4 milioane lei. „Am avut o contestație de la o firmă din Vatra Dornei, care și-a retras contestația, iar CNSC a dat decizie privind continuarea procedurii, de asta s-a amânat de pe 15 pe 16 aprilie”, a declarat Eugen Țurcanu, directorul Direcției de Servicii Publice, Sport și Agrement. Fără nocturnă și încălzirea gazonului, FC Botoșani nu va putea juca pe Municipal meciurile de acasă din viitorul sezon al Ligii 1. Primarul Ovidiu Portariuc a anunțat că dacă Țurcanu nu reușește să facă în așa fel încât lucrarea să fie executată la timp își va pierde funcția de conducere de la DSPSA. În replică, Țurcanu a spus că întârzierile în acest proiect sunt cauzate de intervențiile primarului Portariuc.
Alina CALINIUC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau