O şoferiţă a plonjat într-un gard la Lunca Cetăţuii
Dimensiune font:
Două persoane au ajuns la spital ieri, 24 iunie, în urma unui accident rutier. Conducătoarea unui autoturism marca Opel Astra, Simona F. (36 ani), se îndrepta dinspre Iaşi spre Ciurea, iar la un moment dat a încercat să facă o depăşire neregulamentară, a pierdut controlul maşinii şi s-a răsturnat, rupând un gard al unui localnic din zonă. În urma impactului, Vasilică G. (26 ani, din Dumbrava), pasager în autovehicul, a fost aruncat din maşină, fiind rănit grav. Şi conducătoarea auto a suferit leziuni, victimele fiind transportate la spital. „Un echipaj SMURD a intervenit în accidentul petrecut la Lunca Cetăţuii, de unde a fost preluat pasagerul din dreapta, în vârstă de 25 de ani, care a fost aruncat într-un gard. În urma impactului, tânărul a fost diagnosticat cu traumă toracică deschisă, cu plagă şi multiple fracturi costale. Pacientul a fost internat la Spitalul Sf. Spiridon unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale”, a precizat dr. Diana Cimpoeşu, şeful SMURD Iaşi. A. HURBEA, C. MIHĂILĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau