O tentativă de asasinat în stil mafiot bântuie judecătorii
Dimensiune font:
Judecătorii Tribunalului Iaşi au avut din nou pe masă dosarul unei tentative de asasinat în stil mafiot. În aprilie 2012, Ovidiu Laurenţiu Achimescu a început o relaţie cu Elena T. Bărbatul s-a mutat chiar în casa iubitei din strada Sărărie, dar pentru că fiica dintr-o relaţie anterioară a Elenei nu-l vedea cu ochi buni, cuplul a decis să se despartă de formă. Numai că relaţia s-a răcit, iar bărbatul, rămas şi fără bani, s-a trezit că nu mai are unde locui. El a ajuns să doarmă prin Gară sau chiar în vagoane dezafectate.
Pe 13 decembrie 2012, bărbatul a mers la casa Elenei şi a tăiat cablurile de frână ale Matizului ei, pentru ca tot lichidul să se scurgă. A doua zi, Elena a plecat cu maşina, dar s-a oprit după vreo 150 de metri. Până la urmă, ea a urcat în autoturismul fratelui, convinsă că frigul e de vină pentru pană. Seara, a adus maşina acasă, cu frâna de mână trasă şi în viteza întâi. Văzând că n-a reuşit să provoace un accident, Achimescu a trecut însă la o nouă tactică, iar pe 15 decembrie, Matizul a luat foc. Pentru tentativă de omor calificat şi distrugere, Achimescu a fost condamnat la 4 ani şi 6 luni de închisoare, dar a contestat executarea sentinţei. Judecătorii Tribunalului i-au respins cererea. În plus, el va plăti cheltuieli de 320 de lei. Cristina CZELLER
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau