Onești, orașul cu rețea de distribuție, dar fără operator pentru alimentarea cu apă
Dimensiune font:
Începând cu data de 24 octombrie 2016, scandalul apei și bătaia de joc pe seama oneștenilor au căpătat proporții grave, serviciul de alimentare cu apă a municipiului fiind amenințat cu închiderea * SC CRAB SA , operatorul județean de furnizare a apei potabile, a luat măsura sistării furnizării apei pentru pentru datoriile societății Apă Canal Onești, societate privată ce administrează serviciul de alimentare cu apă al municipiului * datoriile se ridică la peste patru milioane de lei
Fără precedent în România și mai rău decât în „epoca ceaușistă”: oneștenii sunt în situația de a trăi într-un oraș în care serviciul de alimentare cu apă este unul incert. La sfârșitul lunii octombrie, societatea privată SC Apă Canal SA Onești a fost executată silit de către SC CRAB SA, pentru datorii.
Societatea privată Apă Canal SA este într-un litigiu continuu cu autoritățile locale și județene, pentru că nu dorește să renunțe la contractul pe care, din punct de vedere legal, nu-l mai deține. Astfel, Consiliul Local Onești este proprietarul rețelei de apă și canalizare.
Aceeași proprietate a fost pretinsă și de SC Apă Canal SA, dar Primăria Onești a câștigat în primă instanță procesul care obligă societatea privată Apă Canal Onești să achite despăgubiri pentru utilizarea nelegală a rețelelor orașului. Însă există mai multe litigii.
Blocajul și litigiile dntre autorități și doi oameni de afaceri care dețin SC Apă Canal SA și „care au interes să exploateze în continuare instalația publică și să incaseze bani, deși nu le aparține”, potrivit autorităților județene, s-au soldat cu întreruperi ale furnizării apei potabile în municipiu.
Se caută o soluție
Autoritățile locale căută o soluție de avarie. „Având în vedere importanţa vitală a serviciului public de alimentare cu apa către cetăţenii municipiului Oneşti, voi avea o serie de întrevederi atât la Prefectura, cât şi la Consiliul Judeţean Bacău, în vederea identificării de soluţii legale pentru rezolvarea acestei probleme. Pe această cale, facem apel la toate părţile implicate să aibă disponibilitatea necesară evitării unei situaţii cu consecinţe extrem de grave”, a subliniat Nicolae Gnatiuc, primarul Oneștiului.
Deși nepusă în practică, măsura stă precum o secure ridicată peste Onești. Procesele dintre Primăria Onești și SC Apă Canal SA continuă. Între timp se caută o soluție legală, iar cetățenii municipiului sunt informați cu privire situația fără precedent în România.
„Mai multe asociații de locatari și Primăria au primit o informare cu privire la o acțiune demarată de Compania Regională de Apă Bacău împotriva SC Apă Canal SA. Pentru a înțelege mai bine implicațiile acestei acțiuni, am organizat o întâlnire la care au participat reprezentanții CRAB, președinți ai asociațiilor de locatari, precum și specialiști din Primărie. În cadrul întâlnirii s-a reamintit faptul că, împreună cu specialiștii din aparatul de specialitate, se caută în continuare soluții legale pentru ca serviciul de furnizare a apei potabile, precum și rețeaua de distribuție să reintre în administrarea proprietarului de drept, Municipiul Oneşti” a menționat primarul Oneștiului. Petronela IANĂU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau