Oportunități de studiu în străinătate pentru elevii nemțeni
Dimensiune font:
Elevi de la mai multe unități liceale din oraș au aflat ce oportunități au să studieze la universitățile de stat din Marea Britanie în cadrul evenimentului „Study Abroad Day" găzduit de Colegiul Național "Petru Rareș" și organizat de Fundația Study Abroad Advising Centre în premieră în județul Neamț. Elevii au avut posibilitatea să stea de vorbă chiar cu profesori și studenți ai universităților din Marea Britanie.
"Evenimentul Study Abroad Day reunește acele instituții de învățământ din străinătate care sunt accesibile, din punct de vedere academic și financiar, pentru elevii și studenții din România. Fundația Study Abroad Advising Centre are ca scop informarea tinerilor români cu privire la oportunitățile de studiu și carieră pe care aceștia le pot accesa după finalizarea studiilor liceale și facilitatea accesului acestora în cadrul instituțiilor de învățământ din străinătate. Acest lucru este realizat prin negocierea de burse speciale pentru studenții români, facilitatea procesului de adimitere și stabilirea cerințelor de admitere împreuna cu universitățile din străinătate", a explicat Andreea Vâtea, Președinte Fundația Study Abroad Advising Centre
Gama de specializări oferite este una variată, existând peste1700 de cursuri din care studenții pot alege, de la domenii clasice ca Medicină, Arhitectură, Drept la domenii care încă nu se regăsesc la Universitățile din România cum ar fi Managementul Sporturilor Extreme, Art Terapy, Design Interior, Managementul Dezastrelor. Dacă în urmă cu câțiva ani studenții români alegeau cursuri din aria Business sau IT, acum cei mai mulți din cei care merg la studii în Marea Britanie optează pentru domenii legate de artă și design. Fundația oferă inclusiv consiliere pentru alegerea unei specializări. Organizatorii dar și cadrele didactice spun că foarte mulți elevi sunt interesați să își continue studiile în străinătate.
"Interes din partea elevilor există, noi avem deja elevi care au aplicat pentru burse în străinătate și au fost acceptați, sunt și elevii de clasa a XI-a care abia acum iau decizii cu privire la drumul pe care doresc să meragă în viitor și care iau în calcul și această opțiune" , a spus prof Luminița Vârlan , director Colegiul Național "Petru Rareș"
Astfel de evenimente sunt organizate de două ori pe an, în toamnă și în primăvară, în diferite zone ale țării. De la Piatra- Neam, echipa Study Abroad Day va merge în Suceava și Bacău.
Alina FERENŢ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau