Pacienţii sunt consultaţi în frig
Dimensiune font:
Cadrele medicale din Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui şi pacienţii care merg la consultaţii în policlinica vasluiană reclamă lipsa căldurii din clădire * ei spun că în cabinete este mai frig decât afară
După ce că sunt nevoiţi să aştepte şi câte două ore pentru o consultaţie, deşi au programări, pacienţii Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui, mai stau şi în frig. Valori scăzute ale temperaturilor sunt şi în cabinetele medicale, situaţii deosebite fiind la cabinetele de Pediatrie, Obstetrică-Ginecologie sau Chirurgie.
„Am stat mai bine de o oră până am intrat în cabinet. Am rămas cu haina groasă pe mine şi cu fular la gât, fiindcă pe hol nu se poate altfel. Situaţia nu este mai bună nici în cabinetele medicale. M-am dezbrăcat pentru consultaţie şi tremuram de frig. Mai rău ne îmbolnăvim în Policlinică”, a spus o pacientă.
Reprezentanţii SJU Vaslui susţin că atâta vreme cât temperaturile de afară sunt pozitive, căldura este furnizată cu program. Conducerea administrativă a spitalului spune că temperaturile nu pot fi menţinute la valori mulţumitoare, din cauza faptului că tâmplăria este veche şi nu izolează foarte bine.
„Fiindcă temperaturile de afară au avut în ultimele zile valori pozitive, nu am furnizat căldură non-stop, ci cu cu program, între orele 5.00 şi 10.00. în general, lunea dimineaţa, se încălzeşte puţin mai greu, fiind după weekend. Dacă va fi cazul vom prelungi programul de furnizare a căldurii, până la ora 12.00”, a declarat şeful Biroului Administrativ din cadrul SJU Vaslui, Adrian Avădanei. El a precizat că în bugetul spitalului sunt prinse sumele necesare pentru schimbare a tâmplăriei, dar aceste lucrări vor fi efectuate după încheierea sezonului rece.
Ameninţări din cauza reşoului
În fiecare an, Ambulatoriul de Specialitate Vaslui se confruntă cu aceeaşi problemă. Conducerea spitalului a decis ca toate cabinetele medicale să fie încălzite numai câteva ore, dimineaţa, în ciuda temperaturilor extreme de scăzute din ultimele zile. Mai mult, s-a înaintat o circulară angajaţilor, fiind ameninţaţi cu amendă şi confiscarea aparatelor de încălzire, în cazul în care vor fi prinşi că folosesc aeroterme sau calorifere electrice pentru a se încălzi în intervalul de timp în care căldura este sistată. Singura explicaţie a conducerii pentru lipsa de căldură este bugetul insuficient, în condiţiile în care Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui beneficiază de un buget în care 85% reprezintă numai cheltuieli de personal. Restul banilor sunt alocaţi pentru medicamente, materiale sanitare şi utilităţi. Sumele sunt însă mult sub necesar, bolnavii care sunt internaţi fiind nevoiţi să şi cumpere cea mai mare parte din medicamentele prescrise de medici. Ovidiu IANCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau