Păgubite prin metoda „Accidentul”
Dimensiune font:
Două bătrâne din zona municipiului Piatra Neamţ au căzute victime înşelătoriei prin metoda „Accidentul”. Cele două, în vârstă de 71, respectiv 82 de ani au dat unor persoane necunoscute peste 9.000 lei după ce au fost sunate în toiul nopţi şi anunţate că rudele au avut accidente rutiere. „Cele două au fost apelate, în cursul nopţii, pe telefonul fix de către o persoană necunoscută, care s-a recomandat a fi ginere, respectiv avocat. În ambele situaţii persoana necunoscută, sub pretextul implicării rudelor victimei într-un accident rutier, au solicitat bani pentru soluţionarea favorabilă a cazului, convorbirea telefonică nefiind întreruptă de apelant şi durând circa o oră şi 30 minute”, a explicat Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt IPJ Neamţ.
În timpul convorbirilor, un bărbat s-a prezentat la locuinţele celor două bătrâne şi a luat sumele cerute de aşa-zisul ginere sau avocat. Poliţiştii au fost sesizaţi după 6 ore, când bătrânele şi-au dat seama că au fost înşelate. Oamenii legii au demarat cercetările pentru identificarea autorilor şi tragerea lor la răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. Săptămâna trecută, poliţiştii de la Oniceni au recuperat prejudiciul de 17.000 de lei şi au găsit făptaşul care a înşelat trei pensionari din judeţul Neamţ tot prin metoda „Accidentul”. Din reţea făcea parte un tânăr de 24 de ani, care se află încarcerat în Penitenciarul Iaşi şi doi taximetrişti care au ridicat banii.
Gianina BUFTEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau