Parcare cu plată pe locul fostei pieţe Dimitrov
Dimensiune font:
Pe terenul din Fundaţie pe care a funcţionat fosta Piaţă Dimitrov, cumpărat în urmă cu 10 de ani de către viceprimarul Gabriel Surdu şi asociaţii evrei de la Golden Gate, va fi amenajată o parcare cu plată
În cursul lunii trecute, Serviciul de Urbanism al Primăriei Iaşi a emis un număr de 89 de autorizaţii de construire şi desfiinţare a unor construcţii de pe raza municipiului. Una dintre cele mai importante autorizaţii se referă la reabilitarea infrastructurii rutiere în zona industrială, respectiv pe tronsonul Şos. Naţională – Splai Bahlui – b-dul Dimitrie Mangeron şi B-dul Chimiei, prin lucrări de modernizare şi ranforsare sistem rutier, reabilitare trotuare aferente, pistă biciclişti, canalizaţie subterană pentru telecomunicaţii, amenajare locuri de parcare, reţea canalizare pluvială, semnalizare rutieră şi dezafectare cale dublă pentru rulare tramvai. Un alt proiect important ce a fost avizat de urbaniştii Primăriei Iaşi se referă la solicitarea evreilor de la SC Golden Gate SRL, foşti parteneri de afaceri ai viceprimarului Gabriel Surdu, de a împrejmui şi amenaja o parcare cu plată pe terenul de 2.495 metri pătraţi din B-dul Independenţei nr. 166, acolo unde a funcţionat pe vremuri Piaţa Dimitrov. Reamintim faptul că terenul a fost deţinut, în urma unui proces sonor de retrocedare, de Iolanda Teitler, femeia care a murit în mizerie lăsând în urma sa un milion de dolari. De la aceasta, Gabriel Surdu, împreună cu asociaţii evrei de la Golden Gate, au cumpărat terenul, în urmă cu 10 ani. De asemenea, tot în această perioadă, Consiliul Judeţean a fost autorizat să reia lucrările de consolidare, refuncţionalizare şi mansardare a clădirii monument istoric din strada Vasile Alecsandri nr, 6, iar Primăria Iaşi va continua lucrările de consolidare a Şcolii nr. 33 „Mihail Kogălniceanu”. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau