Pas importnat în proiectul Centrului de Transfer din Leţcani
Dimensiune font:
Consiliul Judeţean Iaşi va deschide, astăzi, ofertele pentru realizarea documentaţiei necesare în vederea depunerii cererii de finanţare a proiectului „Centrul Regional de Transfer Tehnologic în Agricultură şi Zootehnie”. Contractul, în valoare de 120 mii lei constă în elaborarea temei de proiectare, elaborarea documentaţiei tehnico-economică constând în studiul de fezabilitate, documentatii necesare obţinerii acordurilor, avizelor şi autorizaţiilor aferente obiectivului de investiţie, impuse prin certificatul de urbanism, inclusiv obţinerea avizelor, acordurilor şi autorizaţiilor aferente. Potrivit iniţiatorului, proiectul va susţine implementarea unui pachet de servicii şi a unor programe de training în beneficiul întreprinderilor din domeniu, toate vizând creşterea competenţelor furnizorilor regionali din domeniul agricol şi zootehnic şi, implicit, creşterea performanţei sectorului respectiv la nivel regional.„Proiectul propus are două componente: una care vizează construirea unei infrastructuri care să permită dezvoltarea şi înglobarea de servicii şi tehnologii care să deservească toate întreprinderile interesate să realizeze transfer tehnologic prin intermediul centrului de transfer tehnologic şi o componentă de dezvoltare de servicii care să faciliteze şi să contribuie efectiv la comercializarea tehnologiilor”, au comunicat reprezentanţii CJ Iaşi. În cadrul proiectului va fi creata o platforma expoziţională unde se vor putea organiza, pe o suprafaţă de cinci hectare, expoziţii în aer liber pentru utilaje agricole, tehnologii, echipamente şi servicii, evenimente dar şi depozitări temporare. De asemenea, proiectul prevede şi o platformă expoziţională şi de transfer tehnologic zootehnică, pe o suprafaţă de patru hectare, unde se vor putea organiza expoziţii de animale. Vor exista spatii pentru sortarea, descărcarea, trierea şi igienizarea animalelor, spaţii pentru carantină. O altă platformă de patru hectare va fi destinată demonstraţiilor.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau