Pasagerul cu numărul 1 milion, luat prin surprindere pe Aeroport
Dimensiune font:
Din avion, direct pe scena amenajată în Terminalul 3. Aşa au fost surprinşi pasagerii cu numărul 1.000.000 şi 1.000.001, în cadrul ceremoniei de premiere organizate ieri la Aeroportul Internaţional Iaşi. Conducerea aerogării a subliniat importanţa acestei reuşite, alături de nevoia unor investiţii urgente pentru atingere următoarelor obiective, ţinând cont de competiţia generată de celelalte aeroporturi din Regiunea de Nord-Est. Cei doi pasageri, Veronica Pop, cu numărul 1 milion şi Felicia Putină, cu numărul 1.000.001 au sosit la Iaşi cu zborul BlueAir, pe ruta Koln - Iaşi. Premiul oferit de reprezentanţii BlueAir constă într-un abonament nelimitat de călătorie pe toate rutele din Iaşi operate de companie, cât şi genţi de voiaj dăruite din partea sponsorilor. „Este un moment istoric pentru Aeroportul nostru şi pe care îl anticipam acum câţiva ani, prin noile investiţii. Sunt premii de care cei doi pasageri îşi vor aduce aminte toată viaţa. Profit de ocazie să mulţumesc angajaţilor şi partenerilor noştri, care nu sunt puţini. Uneori a fost mai rău, alteori mai bine, au existat comentarii ale pasagerilor dar noi le-am recepţionat şi am încercat să le aplicăm atât cât am putut. Anul viitor sperăm să celebrăm milionul de pasageri mai repede, chiar undeva la jumătatea anului. Ne dorim ca anul viior să nu avem proiecte neîncepute ci să fie în faza de execuţie şi cu ajutorul companiilor aeriene să putem anunţa destinaţii noi”, a declarat Alexandru Anghel, directorul interimar al Aerportului Internaţional Iaşi. Aeroportul Iaşi a devenit, astfel, al treilea din ţară care depăşeşte cifra de un milion de pasageri, excluzând Capitala. „Vreau să mulţumesc şi să felicit angajaţii Aeroportului, fostul şi noul Consiliu de administraţie, care au o sarcină foarte importantă, de a dezvolta Aeroportul. Această sarcină nu se va opri aici, noi avem în vedere Terinalul 4, un terminal Cargo şi unul de mentenanţă. Aşteptăm să sărbătorim pasagerul cu numărul 2 milioane”, a declarat Maricel Popa, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi. Până la sfârşitul acestui an, Aeroportul Iasi şi-a propus depăşirea cifrei de 1.150.000 pasageri procesaţi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau