Pasajul Octav Băncilă a intrat în ultimele faze de lucrări VIDEO
Dimensiune font:
În următoarea fază vor fi asfaltate breteaua de pe strada Arcu, precum şi rampele de acces pe pasj
Încă de la mijlocul acestei luni, utilajele au urcat pe pasajul Octav Băncilă pentru turnarea primului strat de asfalt pentru suprafaţa carosabilă. În acest moment, stratul de asfalt este turnat pe ambele sensuri de mers în partea centrală a pasajului, lucrările continuând cu montarea bordurilor de delimitare a trotuarelor şi amenajarea acestora.
În acelaşi timp, sunt în curs de realizare rampele de acces pe pasaj, accesul dinspre strada Tabacului fiind cel mai avansat. În partea opusă, spre strada Păcurari, este realizată structura de beton a rampei, fiind în curs lucrările de amplasare şi compactare a stratului de umplutură. Estimările constructorului prevăd că în următoarea săptămână această etapă va fi depăşită, iar rampele de acces vor fi finalizate. În faza următoare se va începe asfaltarea pe breteaua spre strada Arcu şi pe rampele de acces spre Alexandru cel Bun şi Păcurari. „Sperăm să avem şi accesul dinspre Păcurari, pentru lucrul la toate bretelele, astfel încât să rămână doar asfaltarea şi, la finalul anului, să putem circula pe pasaj”, a precizat primarul interimar Mihai Chirica.
Pasajul Octav Băncilă va face legătura între cartierele Dacia – Alexandru şi Păcurari, facilitând astfel traficul auto spre centrul oraşului. Proiectul cuprinde, de asemenea, modernizarea a 9 artere din zona de acces a pasajului. În acest moment se lucrează la finalizarea străzii Toma Cozma, ultima neterminată din proiect. T. DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau