Penitenciarul Iaşi, tabără de creaţie pentru zeci de artişti
Dimensiune font:
În perioada 13-17 iunie, la Iaşi se va desfăşura evenimentul cultural „Arta la rece„, proiect ce reuneşte peste 30 de artişti vizuali din toată ţara care vor picta o zidurile curţilor interioare ale Penitenciarului, acoperind o suprafaţă de aproximativ 1.000 mp.
Arta la rece face parte din programul festivalului Street Delivery Iaşi, ce are anul acesta tema „Smart Cities?”, şi este organizat de Penitenciar şi Asociaţia „Grupul de Iniţiativă şi Acţiune Vaslui”. Proiectul cultural urmăreşte „umanizarea zidurilor“, crearea unei identităţi vizuale pozitive a spaţiului carceral, precum şi împingerea actului artistic dincolo de limitele convenţionalului.
Timp de cinci zile, la picturile murale vor lucra artişti din toată ţara, cu portofolii impresionante, în CV-urile lor regăsindu-se decorarea de teatre, sedii de firme, sedii de bănci, biblioteci, instituţii de învăţământ din ţară şi din străinătate, precum şi amenajarea galeriei de artă în aer liber Genesis din Iaşi. Efortul lor presupune antrenarea unor resurse impresionante: 550 de sprayuri, sute de litri de vopsea şi multe alte materiale.
Pe 17 iunie, începând cu ora 10.00, la sediul Penitenciarului Iaşi se va marca încheierea proiectului „Arta la rece”, cu un program ce cuprinde vizionarea în premieră a piesei de teatru „Marius Chicoş Rostogan“, o adaptare după „Pedagog de şcoală nouă“, de I.L. Caragiale, în regia regizorului Gabriel Comănescu, precum şi cu vernisajul picturii murale realizate de artiştii implicaţi în proiect. Totodată, cu acest prilej, pentru participanţi se va asigura şi un tur de vizitare a celor mai reprezentative spaţii din Penitenciar, având ocazia să asiste la un exerciţiu demonstrativ oferit de echipa operativă de intervenţie a unităţii.
Street Delivery Iaşi este un eveniment de responsabilizare socială, aflat la cea de-a VI-a ediţie, şi se desfăşoară în perioada 15-17 iunie pe strada Vasile Pogor şi în Grădina Muzeului „Vasile Pogor”.
Clara DIMA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau