Pensii mici, dar voluminoase

 Nu știu cum o fi prin alte județe, dar cei care-și primesc pensiile prin Poșta Română în Neamț, constată de o bună bucată de timp că aceasta a căpătat, pe lângă nesemnificativa, dar mult trâmbițata majorare, și o componentă volumetrică. Mai exact, mărirea se concretizează prin mulțimea pachetelor cu bancnote de 1, 5 și 10 lei. Valoarea maximă o ating cele formate din hârtii de 50. Bizarul spor de bancnotă măruntă nemulțumește nu doar pensionarii, ci și poștașii. Pensionarii, a căror majoritate este formată din vârstnici care nu au dobândit deprinderea de a-și primi pensia prin bănci și de a mânui cardurile, sunt incomodați la efectuarea diverselor plăți de prea multele bancnote cu valoare redusă. Poștașii cam înjură printre dinți nu doar pentru că sunt obligați să care-n tolbă greutăți care-i cocoșează, ci și din pricina dublării sau chiar triplării timpului aferent achitării unei pensii.

Eu i-aș invita pe cei care livrează Poștei Române acești munți de bancnote mărunte și pe cei din conducerea acestei instituții care tolerează situația, să umble măcar o săptămână, tăbârcind în spinare câteva ore pe zi o geantă de poștaș grea de vreo 10 kg. și să achite o cumpărătură mai importantă în numerar folosind bancnote de 1 și 5 lei. Riscul ca portofelul voluminos să atragă privirile ”profesioniștilor” cu rapiditate de mână este un fleac pe lângă privirile dezaprobatoare ale casierei și vociferările mormăite sau rostite cu glas tare ale celor aflați în spate, la rând. Și să ne mai imaginăm că cel care plătește vreo sută de lei cu bancnote de 1 leu este un bătrân trecut de 70 de ani, cu motricitate redusă. Mă întreb cum ar reacționa diriginții oficiilor poștale nemțene dacă cetățenii ar plăti la ghișee doar cu monede de 1,5,10 sau 50 de bani? E de mirare și tăcerea complice a liderilor sindicali. În zilele de pensii, colegii lor, poștașii, printre care există și numeroase femei, sunt expuși pericolului de a fi agresați și tâlhăriți. Nu știu dacă primesc vreun spor salarial pentru acest risc real sau dacă există în contractul lor de muncă vreo clauză asiguratorie. În schimb, nu am nici o îndoială că efortul fizic sporit datorat kilogramelor suplimentare cărate este catalogat de către șefii lor drept muncă voluntară.

Trebuie să existe o motivație a acestui mod ciudat de repartizare a banilor pentru pensii. Nu mă aventurez nici a comenta explicațiile diverșilor finanțiști referitoare la numărul prea mare de pensionari pe care îi ”duce în spate” un angajat activ, de parcă acei pensionari n-ar fi achitat CAS-ul pe toată durată salarizării. Devine însă tot mai evident că pensionarii sunt considerați un balast social, niște tolerați lipsiți de dreptul de a emite vreo pretenție. Firește, se poate argumenta oricând că, atât timp cât bancnota de 1 leu cu Nicolae Iorga are aceleași drepturi ca și cele de pe care ne privesc nenea Iancu, Lucian Blaga sau Eminescu, cine ce treabă are cu acest mod de distribuție? Nimic, din punct de vedere legal. Fii recunoscător că încă îți mai primești pensia și…mucles! Pe de altă parte, cazul este similar cu cel al unei injecții intravenoase făcută cu brutalitate – rămâne în urmă un hematom dureros, dar, atât timp cât substanța activă din seringă și-a făcut treaba, pacientul rabdă cu stoicism și se declară mulțumit.

Doina Rusu