Pensionarii incompatibili, luaţi la bani mărunţi

default

Dimensiune font:

| 27-08-2016 05:00

 Inspectorii Casei Judeţene de Pensii Vaslui au verificat aproape 500 de pensionari care ar fi obţinut, în acelaşi timp, şi salarii, şi pensii * o parte dintre aceştia trebuie să returneze sume de aproape 14.000 de lei

 Deşi au fost atenţionaţi din capul locului, în deciziile de pensionare emise, că anumite tipuri de pensie sunt incompatibile cu activităţi salariale, mulţi pensionari vasluieni nu ţin cont de aceste avertizări. În perioada 1 ianuarie - 30 iunie, Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Vaslui a primit lunar de la Casa Naţională de Pensii (CNP) liste cu prestaţiile incompatibile în vederea verificării şi soluţionării incompatibilităţilor.
479 de pensionari din Vaslui înscrişi pe listele cu prestaţiile incompatibile trimise de CNP au fost supuşi verificării în vederea soluţionării stării de incompatibilitate în care se aflau.


Pentru fiecare din cei 479 pensionari s-au solicitat şi obţinut adeverinţe de stagiu de cotizare de la Casa de Pensii a judeţului unde a fost depusă declaraţia nominală cu venitul realizat de pensionar.
Ulterior obţinerii adeverinţelor de stagiu, s-a analizat fiecare caz în parte din punctul de vedere al compatibilităţii prestaţiei de asigurări sociale obţinute cu veniturile realizate conform adeverinţei de stagiu. La analizarea cazurilor se au în vedere prevederile legii pensiilor şi prevederile legilor special, în funcţie de felul prestaţiei. În situaţia în care există indiciu că beneficiarul prestaţiei nu are calitatea de asigurat în luna în care sunt evidenţiate veniturile se procedează la solicitarea de informaţii suplimentare de la angajatorul care a depus declaraţiile nominale.


Măsurile luate de inspectori
În funcţie de rezultatul verificărilor, s-a procedat conform prevederilor legale, respectiv: dacă s-a constatat că pensia este incompatibilă cu veniturile asigurate s-a emis decizie de recuperare a sumelor încasate necuvenit pe perioada de cumul, iar dacă s-a constatat că prestaţia era compatibilă cu veniturile asigurate (din cauza unor elemente prevăzute de lege cum ar fi calitatea de consilier local sau judeţean sau din cauza unor elemente noi apărute - depunerea unor declaraţii nominale rectificative, corectarea unor erori etc) atunci nu s-au operat niciun fel de modificări asupra pensiei.


Astfel, verificările realizate de la începutul anului de CJP Vaslui au condus la identificarea a 10 cazuri de încasare necuvenită a drepturilor de pensie, din cauza incompatibilităţii dintre încasarea de venituri din activităţi - pentru care plata contribuţiilor de asigurări sociale este obligatorie - cu dreptul la pensie. Pensionarii care sunt descoperiţi în situaţia de incompatibilitate sunt din mai multe categorii. În primul rând, este vorba despre debite care provin de la pensionarii de invaliditate gradul I sau II care au cumulat pensia cu venituri salariale sau alte venituri asimilate acestora. O altă categorie este reprezentată de pensionarii de invaliditate încadraţi în gradul III de invaliditate, care au lucrat cu normă întreagă (opt ore/zi) şi, conform legii, pot lucra doar jumătate de normă (patru ore/zi). Situaţia de incompatibilitate survine şi în cazul soţului supravieţuitor care beneficiază de pensie de urmaş şi nu poate cumula această pensie cu venituri din activităţi salariale dacă acestea depăşesc 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor de stat. „În total au fost verificate sute de cazuri. Din acestea, s-au constatat zece cazuri de incompatibilitate pentru care s-au emis decizii de debit în sumă totală de 13.945 lei. Este vorba despre o decizie de invaliditate gradul II, o decizie invaliditate gradul III, o decizie pensie anticipată, cinci decizii anticipată parţial şi două decizii urmaşi”, a declarat Isabel Bogdan, directorul CJP Vaslui.


Ar putea da banii înapoi
Potrivit acestuia, conform art. 179 din Legea 263/2010 sumele încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale se recuperează de la beneficiari în termenul general de prescripţie de trei ani. Sumele plătite necuvenit prin intermediul CJP se recuperează de la beneficiari în baza deciziei casei, care constituie titlu executoriu. Debitele reprezentând contribuţii de asigurări sociale sau prestaţii de asigurări sociale mai mici de zece lei nu se urmăresc precum şi sumele rămase nerecuperate de pe urma beneficiarilor decedaţi. La recuperarea debitelor în conformitate cu dispoziţiile alin. (1) se aplică prevederile Codului de procedură civilă
Conform art. 728 din Codul de procedură civilă „pensiile pot fi urmărite până la ½ din venitul lunar net pentru sumele datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere sau alocaţie pentru copii şi până la 1/3 din venitul lunar net, pentru orice alte datorii”. Poprirea se înfiinţează în conformitate cu dispoziţiile art. 728 din Codul de procedură civilă conform cărora „veniturile din muncă sau orice alte sume ce se plătesc periodic debitorului şi sunt destinate asigurării mijloacelor de existenţă ale acestuia, în cazul în care sunt mai mici decât cuantumul salariului minim net pe economie, pot fi urmărite numai asupra părţii ce depăşeşte jumătate din acest cuantum”. „Pentru a-i depista periodic pe cei care au şi alte venituri în afara de pensia care li se cuvine, periodic, au loc confruntări ale bazelor de date ale Casei Judeţene de Pensii cu ale Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice, dar şi cu alte instituţii”, a mai spus Isabel Bogdan. Ovidiu IANCU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei