Percheziţii la suspecţi de evaziune din Iaşi
Dimensiune font:
Peste o sută de percheziţii domiciliare au fost efectuate ieri în Bucureşti şi în 16 judeţe, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, într-un dosar penal de evaziune fiscală cu un prejudiciu de două milioane de euro. Conform anchetatorilor, percheziţiile au fost efectuate în Bucureşti şi în judeţele Iaşi, Arad, Hunedoara, Timiş, Gorj, Giurgiu, Mehedinţi, Galaţi, Olt, Argeş, Cluj, Ilfov, Tulcea, Dolj, Sălaj şi Caraş-Severin, la activităţi participând şi poliţişti specializaţi în investigarea criminalităţii economice din judeţele pe teritoriul cărora se efectuează percheziţiile. Acţiunile au fost coordonate de Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale. „Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de aproximativ două milioane de euro. Au fost puse în aplicare 27 de mandate de aducere. Persoanele depistate au fost duse la audieri şi s-au dispus măsurile legale“, au precizat poliţiştii. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau