Pericolele din bradul de Crăciun
Dimensiune font:
Pompierii recomandă populaţiei să evite podoabele din hârtie, vată sau alte materiale combustibile, dar şi amplasarea în apropierea surselor de căldură
Pentru a evita producerea unui incendiu care ar avea drept punct de plecare bradul de Crăciun se impune respectarea mai multor reguli, informează Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina”. Astfel, potrivit ISU, bradul trebuie să fie tăiat cu maximum 2-3 zile înainte de montare în casă şi împodobire. Aceasta întrucât, în doar 10 zile, pomul pierde 50% din conţinutul de apă, iar în următoarele 4-5 zile se ajunge la 80%, fenomen care duce la creşterea potenţialul de inflamabilitate. În caz contrar, prin aprinderea de artificii sau lumânări, există probabilitatea ridicată de incendiere a pomului, dar şi a locuinţei.
Sunt indicate pentru decorare globurile din sticlă şi alte ornamente din materiale necombustibile, evitându-se hârtia, vata etc. Sub nicio formă, bradul de Crăciun nu va fi amplasat în apropierea sobelor, caloriferelor sau altor mijloace de încălzire. „Un brad de Crăciun, instalat în casă şi împodobit cu accesoriile tradiţionale, poate fi cuprins de flăcări în mai puţin de un minut”, atenţionează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina”. Reprezentanţii ISU precizează că dacă, totuşi, un astfel de eveniment are loc, pentru înăbuşi flăcările, pomul trebuie rapid acoperit cu o pătură udă.
Lidia DIACONU
Un pericol mare este folosirea de instalaţii şi decoraţii electrice cu defecţiuni sau improvizaţii
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau