Perverşi arestaţi pentru că şi-au agresat sexual nepoţii
Dimensiune font:
Viaţa de calvar a cinci fraţi din satul Teiuş, comuna Parava, s-a sfârşit joi, când autorităţile au intervenit pentru reţinerea celor doi unchi ai lor care îi terorizau fizic şi sexual. Cazul a intrat în atenţia Protecţiei Copilului încă din luna ianuarie, când trei din cei cinci fraţi, de 5,7 şi 8 ani, au fost preluaţi de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Bacău din locuinţa bunicii materne, unde au fost lăsaţi de mama lor plecată în străinătate, şi duşi într-un centru. În urma verificărilor a ieşit la iveală lucruri de neimaginat, că ar fi fost bătuţi de unchii lor, scoşi afară, în frig, şi nevoiţi să asiste la perversiunile sexuale ale acestora. Ceilalţi doi fraţi sunt în grija tatălui, într-o altă comună, dar în urmă cu câteva luni unul dintre ei, în vârstă de doi ani, care atunci se afla şi el la bunică, ar fi fost tăiat cu un cuţit de unul dintre suspecţi. Părinţii copiilor sunt divorţaţi, iar aceştia au rămas la mama care după ceva timp i-a lăsat în grija bunicii materne. Copiii sunt acum în siguranţă. „Cei trei fraţi sunt în continuare în Centrul de Primire în Regim de Urgenţă, unde beneficiază de consiliere psihologică şi de toată îngrijirea necesară”, a spus Marian Vătămănescu, purtătorul de cuvânt al DGASPC Bacău.
20 de capete de acuzare pentru cei doi
Magistraţii Judecătoriei Bacău au admis propunerea Parchetului şi au decis arestarea preventivă a lui Gică Bârdaş, 28 ani, şi a lui Daniel Codiţă, 43 de ani, sub acuzaţiile de agresiune sexuală, corupere sexuală, violenţă în familie şi lovire sau alte violenţe. Bârdaş şi Codiţă sunt cercetaţi, fiecare, sub aspectul săvârşirii a câte patru infracţiuni de violenţă în familie, două infracţiuni de agresiune sexuală şi patru infracţiuni de corupere sexuală a minorilor. Bunica maternă a copiilor a fost pusă şi ea sub acuzare pentru comiterea acestor fapte şi este cercetată sub control judiciar.
Florin CRĂCIUN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau