Peste 1.000 de locuri de muncă, în Oneşti
Dimensiune font:
Compania Autoliv se extinde, deschizând la Onești o fabrică de centuri de siguranţă şi volane pentru BMW, Volkswagen, Renault sau Ford * din 2018, fabrica va oferi 700 locuri de muncă
Anul 2017 vine cu cel mai frumos cadou pentru oneşteni: 400 de locuri de muncă noi. Producătorul de sisteme de siguranţă auto Autoliv România va deschide o fabrică de centuri de siguranţă şi volane la Oneşti. De remarcat este faptul că Oneştiul a fost una dintre cele şapte locuri posibile pentru deschiderea noii fabrici de către producătorii suedezi de la Autoliv.
Filiala română a concernului suedez, Autoliv este prima companie din domeniu care preferă să-şi deschidă o unitate de producţie în Moldova, decât doar să angajeze personal din Moldova. „Am reuşit să atragem în zona noastră compania Autoliv, fiindcă am fost deschişi să-i ajutăm cu ceea ce au avut nevoie şi le-am pus la dispoziţie ce ne-au cerut“, a declarat Nicolae Gnatiuc, primarul Oneştiului.
Compania Autoliv România mai deţine unităţi de producţie în zonele Brașov, Sfântu Gheorghe, Lugoj sau Reșița. Acolo, suedezii produc centuri de siguranţă, chingi pentru centurile de siguranţă, generatoare de gaz pentru airbag, module de airbag, dar şi airbaguri şi volane. Produsele sunt destinate partenerilor externi, printre care BMW, Volkswagen, Renault sau Ford.
Sute de joburi, în 2018
Autoliv va crea 400 de locuri de muncă în Onești în 2017, urmând ca, din 2018, să ofere un total de 700 de joburi. Reprezentanții companiei au început deja recrutările de personal pentru viitoarea fabrică, pe care o vor inaugura în judeţul Bacău anul viitor.
Autoliv România, subsidiara locală a grupului suedez Autoliv, cu sediul central în Brașov, are în prezent 9.500 de angajaţi.
„În prezent avem 9.500 de angajaţi pe plan local şi estimăm ca vom finaliza anul cu aproximativ 10.000 de oameni, creşterea provenind din departamentele de producţie. De la începutul anului, business-ul nostru a fost susţinut de creşterea volumelor existente, dar şi de proiectele noi din toate ariile de producţie“, arată reprezentanţii Autoliv România.
În 2015, profitul net al companiei a înregistrat cea mai mare creştere, de 80%, faţă de anul anterior, respectiv de la 52,1, la 94,3 milioane de lei. Tot în 2015, compania a investit peste 40 de milioane de euro pentru extinderea spaţiilor de producţie existente şi achiziţionarea unor tehnologii şi echipamente noi. Petronela IANĂU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau