Peste 120 de expozanţi la LIBREX
Dimensiune font:
În perioada 15-19 mai, la Palas Mall Iaşi se va desfăşura cea de a 27-a ediţie a Târgului de Carte LIBREX. Agenda evenimentului, unul dintre cele mai aşteptate de peste an, oferă anul acesta trei conferinţe LIBREX şi zeci de acţiuni la care participă scriitorii Daniela Zeca-Buzura, Ioana Pârvulescu, Cristian Tudor Popescu, Radu Paraschivescu, Teodor Baconschi, Alexander Hausvater, Bogdan Suceavă, alături de care vor fi 70 de poeţi din 22 de ţări şi mulţi alţii.
LIBREX aduce şi multe expoziţii de artă, spectacole de teatru, filme, recitaluri de muzică şi poezie, Premiile LIBREX 2019, Tombola „Citeşti şi câştigi” cu sute de premii în cărţi şi multe alte surprize etc. Motto-ul acestei ediţii este „Semnăm original prin oameni şi cărţi: visul stă în mâinile noastre, oxigenul vine din cărţile pe care le citim, noi suntem pădurea care creşte”.
La LIBREX participă peste 120 de expozanţi cu un profil axat pe tematica complexă a târgului (carte, arte vizuale, muzică, papetărie, birotică, jocuri, jucării), precum şi pe zone care derivă din aceasta (instituţii de învăţământ, centre culturale, promotori culturali, biblioteci). Edituri din întreaga ţară şi Republica Moldova (Chişinău), companii distribuitoare de carte românească şi străină, papetărie şi muzică, instituţii şi asociaţii de cultură, autori individuali etc. îşi prezintă oferta, publicul având, astfel, oportunitatea de a alege cărţi din diverse domenii de specialitate: artă, beletristică, ştiinţă şi tehnică, calculatoare, mass-media şi comunicare, medicină, psihologie, dezvoltare personală, religie, istorie, drept, economie, resurse umane, management, marketing, limbi străine, cărţi pentru copii, enciclopedii, dicţionare şi ghiduri, manuale şi auxiliare didactice, cărţi pentru timpul liber, meditaţie şi recreere.
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau