Pietonii pe stradă, maşinile pe trotuar!
Dimensiune font:
Acest lucru se întâmplă pe strada Alexandru Vodă Ipsilanti, din cauza maşinilor parcate pe trotuare şi a şantierelor din apropiere. Oamenii cer autorităţilor marcarea unei zebre şi montarea de popici pentru şoferii indolenţi
Odată cu reluarea cursurilor elevilor, traficul din oraş s-a transformat într-un adevărat calvar, în ciuda măsurilor luate de autorităţi vizând fluidizarea circulaţiei. Cel puţin în apropierea şcolilor se formează adevărate „dopuri”, aceasta şi din cauza maşinilor parcate pe prima sau chiar a doua bandă de circulaţie. Problema o constituie faptul că, în Iaşi, sunt nenumărate zone unde lipsesc reglemtările de trafic, de aici şi riscul crescut în ceea ce priveşte producerea unor accidente. O astfel de situaţie este reclamată de locatarii străzii Alexandru Vodă Ipsilanti, iritaţi şi de faptul că problemele de trafic sunt amplificate de apariţia unor şantiere în apropiere. „Odată cu deschiderea
a mai multor şantiere în construcţii, precum şi a creşterii traficului auto din zonă, s-au creeat situaţii care au pus în pericol viaţa locatarilor sau pe cea a cetăţenilor care trec prin zonă. Astfel, datorită parcării autoturismelor pe întregul trotuar, copii, elevii şi cetăţenii au fost nevoiţi să le ocolească mergând pe stradă, unde riscau să fie acroşaţi de maşini. La fel stau lucrurile şi cu şantierul din apropiere: trotuarele sunt blocate de lucrători, de maşinile personale ale acestora, de cele care transportă materiale, prin urmare, suntem din nou obligaţi să mergem pe partea carosabilă. Facem precizarea că nu există nicio trecere de pietoni, în consecinţă suntem obligaţi să traversăm pe unde apucăm”, spun locuitorii de aici. În aceeaşi situaţie sunt puşi şi copii
înscrişi la grădiniţa cu program prelungit nr. 4 dar şi elevii Liceului Tehnologic Economic „Virgil Madgearu”.
Două soluţii: zebră şi popici
Oamenii mai cred că apariţia unei zebre şi montarea de popici pe trotuare ar rezolva problema. Mai mult, rezidenţii cer prezenţa în zonă a reprezentanţilor instituţiilor cu atribuţii în verificarea modului în care sunt realizate lucrările. „Cerem efectuarea de controale la şantierele din zonă pentru a verifica respectarea normelor de lucru, respectarea normelor vizând protecţia mediului, pentru că nu există burlan de evacuare a molozului, acesta fiind aruncat efectiv de la înălţime. Solicităm să se verifice dacă a fost respectată distanţa fata de trotuar, a înălţimii şi lăţimii construcţiilor”, se mai arată în sesizarea semnată de locuitorii străzii Ipsilanti. Dan CONSTANTINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau