Pistol şi încărcătoare, descoperite la Siret
Dimensiune font:
În noaptea de luni înspre marţi, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret s-a prezentat pentru a intra în ţară, Ion S., în vârstă de 32 ani, cu dublă cetăţenie româno-ucraineană. El conducea un autoturism marca Audi A6, înmatriculat în Belgia, în care au fost descoperite 2.340 de pachete cu ţigări, un pistol calibru 9 mm şi trei încărcătoare din categoria armelor letale supuse autorizării. Arma şi cele trei încărcătoare au fost reţinute de poliţiştii de frontieră, urmând să fie predate Serviciului Arme şi Muniţii din cadrul I.P.J. Suceava. Ţigările, în valoare de 3.000 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 10.000 lei. Lidia DIACONU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau