PLAGIAT cu TUPEU: Directorul de la Protecţia Copilului Vaslui a lansat o CARTE copiind de pe un site

default

Dimensiune font:

| 18-06-2014 15:25

 Şeful Direcţiei pentru Protecţia Copilului Vaslui, Ionel Armeanu, şi-a lansat o carte în două volume, intitulată "Chimia, briliantul vieţii”, în care apar capitole întregi copiate de pe site-ul Descopera.ro, fără a fi citată sursa, autorul susţinând că "dintotdeauna cărţile se scriu din cărţi".

 

 Site-ul Descopera.ro a devenit sursă de inspiraţie pentru directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţiei Sociale (DGASPC) Vaslui, Ionel Armeanu, care a lansat, alături de soţia sa Nicoleta şi de profesorul de matematică, Dumitru Apostolache, o carte în două volume intitulată "Chimia, briliantul vieţii", transmite corespondentul MEDIAFAX.


Cu articole întregi copiate integral de pe site, fără a fi precizată însă sursa, cartea este considerată de cel care a scris prefaţa, criticul literar Teodor Pracsiu, drept "un act de cultură şi concomitent un gest de respect faţă de ştiinţă, prin bogăţia informaţiei, implicarea afectivă şi eleganţa sobră a stilului”.

Unul dintre exemplele capitolelor plagiate de pe Descopera.ro este cel intitulat "Descoperiri ştiinţifice din întâmplare", publicat în 2010, în care Ionel Armeanu redă integral, prin metoda copy/paste, ceea ce apare la finalul volumului I.

Fără să fi citit cartea, aşa după cum au şi afirmat, oficialităţile locale s-au întrecut în a lăuda opera celor trei autori la momentul lansării la Biblioteca Judeţeană Vaslui, care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute.

"Acest eveniment face cinste Vasluiului, care este altcumva, un oraş al oamenilor de cultură, al celor deosebiţi, care muncesc pentru comunitate. Cartea aceasta constituie un ghid pentru elevi şi nu trebuie să lipsească din rafturile bibliotecilor”, a spus primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl.

Acesta a fost completat de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vaslui Vasile Mihalachi, care a constatat că "la Vaslui, se întâmplă şi lucruri frumoase". "Nu sunt eu în măsură să vorbesc despre carte mai mult decât alţii, dar, din ce am citit, am ţinut minte o expresie: carte frumoasã, cinste cui te-a scris”, a spus Mihalachi.

Directorul DGASPC Vaslui, Ionel Armeanu, recunoaşte că s-a inspirat de pe internet pentru a scrie cartea, susţinând că "dintotdeauna cărţile se scriu din cărţi".

"Cartea aceasta nu este nimic altceva decât un caleidoscop. Într-adevăr, în paginile sale am venit cu tot felul de lucruri de pe internet. Nu pot veni eu acum cu descoperiri în chestiuni ştiinţifice. Dintotdeauna, cărţile se scriu din cărţi", a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX coautorul cărţii "Chimia, briliantul vieţii”, Ionel Armeanu.

Structurată în două volume, cartea "Chimia, briliantul vieţii" prezintă chimia într-un mod practic şi distractiv, pe înţelesul tuturor, fiind dedicată două treimi ştiinţei şi restul umorului.

"Cele două volume se adresează unui cititor nu neapărat avizat care poate vedea cum este aplicată chimia în viaţă, care este rolul ei şi care a fost contribuţia marilor personalităţi în acest domeniu”, explică Armeanu.

La bază profesor de chimie, Ionel Armeanu a fost şi inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Vaslui în perioada 1997-2001, ulterior devenind director general al DGASPC Vaslui.

La începutul acestui an, Ionel Armeanu a mai lansat la Biblioteca Judeţeană Vaslui o carte intitulată "Matematica, punte a suspinelor?". Ca şi la "Chimia, briliantul vieţii”, Armeanu semnează volumul alături de alţi doi coautori, profesorul Dumitru Apotolache şi fiul acestuia, Octavian Apostolache, acesta din urmă fiind salariat la DGASPC Vaslui.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei