Plan Urbanistic Zonal pentru Spitalul Regional de Urgenţă
Dimensiune font:
* dacă lucrurile vor decurge conform planului iniţial, spitalul ar urma să fie funcţionabil peste patru ani
Astăzi, începând cu ora 14, va fi organizată o şedinţă extraordinară a Consiliului Local pentru adoptarea proiectului de Hotărâre privind Planul Urbanistic Zonal al Spitalului Regional de Urgenţă. Practic acesta este ultimul pas care trebuie parcurs în demersul completării documentaţiei care va fi transmisă Ministerului Sănătăţii, după ce Primăria Municipiului Iaşi a obţinut joi, 15 martie, şi ultimele două avize necesare în vederea adoptării Planului Urbanistic Zonal aferent Spitalului Regional de Urgenţă. Este vorba despre avizul Agenţiei de Protecţia Mediului şi despre cel al Administraţiei Bazinale de Apă Prut - Bârlad. Singurul document de care mai era nevoie, acordul unic al Consiliului Judeţean Iaşi, a fost primit vineri, 16 martie.
Spitalul se va întinde pe o suprafaţă de 120 de hectare, iar zona unde va fi amplasat acesta se află la 2,2 kilometri de zona I de protecţie a Aeroportului. Spitalul va fi construit după un model suedez, secţiile fiind repartizate în trei module, de patru, cinci, respectiv şase niveluri, conectate de un corp central. Forma spitalului, asemănătoare cu cea a unui terminal de aeroport, va permite extinderea prin construirea de noi module şi prelungirea corpului central. În total, spitalul va dispune de 800-1.000 de paturi. În cadrul acestuia ar urma să lucreze aproximativ 2.500 de cadre medicale. Suma necesară pentru construirea spitalului este de 200 milioane de euro. Din acxest total, total, 50 milioane de euro vor fi asiguraţi de Comisia Europeană, iar alte 50 milioane de euro dintr-un credit contractat de Guvern la Banca Europeană pentru Investiţii. Restul fondurilor ar urma să fie asigurat tot de Guvern, prin bugetul de stat. În zona spitalului vor fi construite mai multe facilităţi conexe activităţii sanitare, anume locuinţe pentru rezidenţi sau centre de cercetare. Dacă nu vor apărea întârzieri, darea în funcţiune a spitalului s-ar putea face în 2022. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau