Podeţul de la pârtia de schi a fost transformat în lemn de grătar
Dimensiune font:
Un podeţ aflat la poalele pârtiei de schi din Sărărie a fost distrus şi furat în perioada sărbătorilor. Pentru completarea componentelor deteriorate sau furate, echipele de muncitori de la Servicii Publice au început reparaţiile, în cursul zilei de ieri. „Am intervenit cu reparaţia acelui podeţ, pentru că s-au mai alimentat cu lemne pentru foc cei care s-au gândit, după Revelion, să mai facă un grătar. Ce au găsit desprins din acel podeţ au mai transportat ca să se încălzească sau să-şi prepare ceva la grătarele care sunt în continuare în zona CA Rosetti”, a spus viceprimarul Mihai Chirica. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau