Podul lui Arsene. Scoaterea ruinelor prăbuşite în Siret a costat cât investiţia în reabilitarea eşuată

12_11zon

Dimensiune font:

| 27-02-2024 00:16

Lucrările pentru îndepărtarea ruinelor podului de la Luţca, județul Neamț, care s-a prăbuşit la câteva luni de la reabilitarea cu care se lăuda fostul preşedinte al Consiliului Județean Ionel Arsene, au costat enorm

Pentru această operaţiune, legislativul nemţean a „investit“ 6.153.906 lei (1,2 milioane de euro). Suma se apropie de cea aprobată în vremea „baronului” Arsene, 8,3 milioane de lei (1,6 milioane de euro), cel care, anul trecut, a fugit în Italia cu doar câteva zile înainte de condamnarea cu executare primită pentru fapte de corupţie. Despre un alt pod, care să lege cele două maluri ale Siretului, nu se ştie încă nimic concret.

„Pentru executarea lucrărilor de eliberare a albiei râului Siret, ca urmare a prăbuşirii podului (...), CJ a încheiat pe 19 septembrie 2023 contractul cu o asociere de firme (...), fondurile necesare fiind asigurate din bugetul local. Valoarea lucrărilor executate a fost de 6.153.906, 82 lei, inclusiv TVA“, se arată într-un comunicat al CJ Neamţ.

În vederea realizării unei alte structuri peste râu, a fost elaborată o nouă documentaţie tehnico-economică, aprobată într-o şedinţă din februarie 2024, devizul general al investiţiei fiind estimat la 37.392.709 lei, ceea ce înseamnă aproximativ 7,5 milioane de euro. Cât despre fonduri, ele vor fi alocate din bugetul local şi guvernamentale.

Când va începe construirea efectivă nu se ştie, pentru că trebuie obţinute avizele solicitate prin certificatul de urbanism, elaborarea proiectului tehnic, obţinerea autorizaţiei şi licitaţia pentru lucrări, toate acestea presupunând timp. CJ a dat în judecată firma care a realizat reabilitarea podului, Darcons Roman, solicitând daune, dar a apărut o problemă.

Societatea care a reabilitat podul a intrat în insolvență

Firma, care aparţine afaceristului Romică Rotaru, fost subprefect şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, a solicitat intrarea în insolvenţă, demers aprobat de Tribunalul Neamţ. În aceste condiţii, despre un proces între cele două părţi nu mai poate fi vorba, legislativul trebuind să se înscrie în tabelul creditorilor.

Nu gasesc

Nu se ştie când va fi construit alt pod FOTO MonitoruldeNeamţ.ro

În tot acest timp, creşte gradul de nemulţumire al populaţiei din cinci comune, care, în lipsa unui pod, trebuie să ocolească aproximativ 30 de kilometri pentru rezolvarea problemelor, pentru a ajunge acasă, la serviciu sau la şcoală. Despre starea de spirit a oamenilor, Gheorghe Ciobanu, fost lider al Sindicatului Liber Petrotub Roman, care locuieşte într-o comună din zonă, a spus: „Factorii politici ar trebui să se gândească la faptul că locuitorii acestor comune, Sagna, Bâra, Stăniţa, Boghicea şi Doljeşti şi rudele îi vor sancţiona la alegerile de anul acesta, pentru bătaia de joc şi umilinţa la care sunt supuşi. Ei sunt obligaţi să înconjoare 14 kilometri dus-întors, aproape zilnic. Mari speranţe nu-mi fac că prea curând se va constru alt pod“.

O soluţie era, în condițiile în care, imediat după prăbuşire, Armata a transmis că poate face o structură pe pontoane. Ionel Arsene s-a opus, motivând că nu sunt bani pentru lucrare.

Reabilitarea podului a început în 2020, iar inaugurarea pe 13 noiembrie 2021, fostul şef al CJ Neamț spunând că rezistă unor greutăţi de 340 de tone. Podul reabilitat avea să se prăbuşeacă pe 9 iunie 2022, când pe el trecea un camion.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
Spectacol electrizant de dans, la Palatul Culturii din Iași, în cadrul Romanian Creative Week
21/05/2024 17:22

Petrecere la Palat: spectacol electrizant de dans, cu ropote de aplauze, la Palatul Culturii din Iasi. Expozitiile de artă si fashion imbogătesc atmosfera la Romanian Creative Week Petrecere la Palat: specta ...

Crimă urmată de sinucidere într-un sat din Vaslui. Dascălul din localitate a descoperit totul
21/05/2024 15:55

Crimă urmată de sinucidere intr-un sat din Vaslui. Dascălul din localitate a descoperit totul. Ce s-a intamplat de fapt si cum a fost descoperită oroarea? Crimă urmată de sinucidere la Vaslui Posibilă ...

A doua zi de grevă la Agenţia pentru Protecţia Mediului
21/05/2024 14:42

Angajaţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Vaslui au intrerupt activitatea, marţi, pentru a doua zi consecutiv, cu scopul de a atrage atenţia cu privire la necesitatea obţinerii egalizării salari ...

Un angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi pentru luare de mită
21/05/2024 13:35

Un angajat al Inspectoratului de Stat in Construcţii (ISC) a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe langă Tribunalul Iaşi pentru luare de mită, intr-un dosar instrumentat de impreună cu ofiţerii de ...

Angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii Iaşi, cercetat pentru luare de mită - Ar fi cerut şase sisteme de aer condiţionat cu module Wi-Fi
21/05/2024 13:04

Un angajat al Inspectoratului de Stat in Construcţii Iaşi este cercetat pentru luare de mită. Ar fi cerut şase sisteme de aer condiţionat cu module Wi-Fi pentru a semna documentaţia necesară pentru recep ...

Detalii șocante în cazul tentativei de suicid a grefierei de la Vaslui. Ce a împins-o la acest gest
21/05/2024 10:47

Apar detalii socante in cazul grefierei din Vaslui care a incercat să isi pună capăt zilelor. Femeia ar fi dat foc mai multor dosare in biroul in care lucra, iar apoi a incercat să se spanzure. Potrivit an ...

Medvedev, furibund împotriva lui Zelenski: 'Ar trebui judecat sau lichidat!' / 'E o țintă legitimă pentru noi'
21/05/2024 10:37

Vicepresedintele Consiliului de Securitate al Federatiei Ruse, Dmitri Medvedev, a avut o nouă iesire surprinzătoare, foarte dură impotriva presedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, despre care spune că ar ...

Viitorul sună bine pentru tinerii din Moldova!
21/05/2024 08:39

Gura Humorului a găzduit in week-end unul dintre cele mai complexe si dinamice evenimente dedicate tinerilor din zona Moldovei, Tabăra RYLA Med+ Moldova — Rotary Youth Leadership Awards. Evenimentul, or ...

Consilierii locali, la ultima şedinţă!
21/05/2024 08:11

Unanimitate pentru toate proiectele * consilierii locali s-au intrunit luni, 20 mai, in ultima şedinţă ordinară din acest manadat, pe a cărei ordine de zi s-au aflat 26 de proiecte de hotărare * in mai p ...

Au fost depuse primele oferte pentru lucrările la Cinematograful „Tineretului”
21/05/2024 07:54

* potrivit indicatorilor tehnico-economici, valoarea totală a proiectului se ridică la peste 27 milioane de lei * in prezent, Cinematograful „Tineretului” este administrat de către Ateneul Naţio ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei